News Flash:

Cererea de insolventa a "U" va fi judecata astazi

6 Februarie 2013
651 Vizualizari | 0 Comentarii
Tribunalul Comercial Cluj va judeca azi noua cerere de intrare in insolventa depusa de administratorii FC „U" SA. Daca judecatorul va accepta declansarea procedurii, conturile clubului vor fi deblocate, iar echipa va primi o infuzie serioasa de capital.

Societatea care administreaza clubul de fotbalU" Cluj va intra miercuri, cel mai probabil, in procedura de insolventa. Tribunalul Comercial a amanat saptamana trecuta o decizie in acest caz, dupa ce le-a solicitat reprezentantilor clubului de fotbal sa completeze dosarul cu o serie de acte. In cazul in care judecatorul va decide deschiderea procedurii de insolventa, conturile clubului vor „scapa" de sechestrul ANAF, iar Liga Profesionista de Fotbal va putea sa vireze suma de 1,3 milioane de euro, reprezentand transa a doua din drepturile tv aferente sezonului trecut. Pe acest bani mizeaza si responsabilii echipei antrenate acum de Ionel Ganea in incercarea de a evita retrogradarea.

Aventura declansarii procedurii de insolventa, inceputa chiar in primele zile ale anului, s-ar putea incheia azi, printr-un verdict al Tribunalului Comercial. La inceputul lunii ianuarie, avocatii clubului au cerut insolventa, invocand datorii de aproape 6,7 milioane de euro, insa judecatorul a refuzat, motivand ca nu exista o hotarare a Adunarii Generale a Actionarilor in acest sens. Decizia AGA a venit si ea, in urma cu o saptamana, iar imediat avocatii clubului condus in acte de Ioan Marginean au depus o noua cerere de insolventa. Verdictul a fost amanat pentru data de azi, iar reprezentantii clubului au fost instintati ca trebuie sa prezinte exercitiul financiar pe anul trecut si transferurile patrimoniale din ultimele 120 de zile. Dosarul a fost completat, de acest lucru asigurandu-se chiar Ioan Marginean, omul care detine in acte 98 la suta din actiunile FC „U" SA fiind ieri prezent la sediul clubului din cartierul Gheorgheni. FC „U" este reprezentat in instanta de o casa de avocatura din Bucuresti.

Miza deschiderii procedurii de insolventa o reprezinta deblocarea conturilor, aflate acum sub sechestrul ANAF, si infuzia de capital pe care urmeaza sa o faca Liga Profesionista de Fotbal. Universitatea trebuie sa incaseze a doua transa din drepturile tv aferente sezonului trecut, suma ridicandu-se la 1,3 milioane de euro. Practic, de acesti bani depinde tot planul stabilit de Marginean pentru retur ,care vizeaza o salvare in-extremis de la retrogradare. De altfel, cel poreclit „Limoniu" a aratat in cererea de deschidere a insolventei ca Universitatea trebuie sa se reorganizeze pentru a reusi sa evite retrogradarea si sa incaseze, astfel, cel putin 1,2 milioane de euro si in sezonul viitor, reprezentand drepturile TV. „Obiectivul principal urmarit de societate este mentinerea in Liga I a echipei de seniori, fapt ce ar genera incasarea la sfarsitul anului competitional 2012-2013 a unei sume cuprinse intre 1-1,4 milioane de euro, in functie de locul ocupat in clasament, reprezentand contravaloarea drepturilor de televiziune", a aratat actualul actionar majoritare. Marginean a specificat si lichidatorul judiciar pe care si-l doreste in cazul declansarii insolventei: Global Money Recovery Oradea.

6,7 milioane de euro

este suma totala a datoriilor clubului clujean, dintre care mai bine de jumatate reprezinta creante catre Florian Walter, respectiv imprumuturile efectuate de catre fostul actionar in perioada in care a detinut clubul.

1,3 milioane de euro

va incasa Universitatea Cluj de la LPF, reprezentand transa a doua din drepturile de televiziune, suma pe care conducerea se bazeaza in tentativa de evitare a retrogradarii.

cluj tribunalul comercial anaf ionel ganea aga ioan marginean
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0819 (s) | 33 queries | Mysql time :0.014615 (s)