News Flash:

Cherestea in valoare de 50.000 de lei, confiscata la Campia Turzii

25 Februarie 2015
386 Vizualizari | 0 Comentarii
Politistii clujeni, in urma unor controale de specialitate destinate protejarii fondului forestier, au confiscat aproximativ 90 m.c. de lemn, in valoare de circa 50.000 lei,  detinuti si comercializati fara documente justificative.

Padurea a constituit intotdeauna o bogatie a tarii noastre. Pentru protejarea acesteia si pentru  combaterea faptelor care aduc atingere fondului forestier, politistii clujeni actioneaza zilnic pe raza judetului Cluj.
Astfel, la data de 24 februarie, politistii din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Cluj au efectuat controale de specialitate pentru prevenirea si combaterea delictelor comise in domeniul silvic, repectiv pe linia depozitarii, transportului si a comercializarii materialului lemnos.

In acest context a fost verificata activitatea comerciala desfasurata de catre un agent economic de pe raza municipiului Campia Turzii, cu principal obiect de activitate achizitionarea si comercializarea materialului lemnos.

Politistii au constatat, in momentul controlului, ca la punctul de lucru erau depozitati in vederea comercializarii circa 82 de metri cubi de cherestea rasinoase pentru care administratorul firmei nu a putut prezenta documente care sa ateste provenienta licita a materialului lemnos.

Tot in cadrul actiunii, politistii rutieri au oprit in trafic, pentru control, pe raza comunei Floresti, o autoutilitara cu care se transporta lemn, de esenta rasinoase. Conducatorul auto, un barbat, de 48 de ani, din Luna de Sus, nu a putut sa prezinte aviz de insotire pentru materialul detinut.

In baza celor constatate, agentului economic si conducatorului auto li s-au aplicat amenzi contraventionale conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor silvice, in valoare de 10.000 de lei, respectiv de 2.000 de lei.

Totodata, cei aproximativ 90 de metri cubi de material lemnos, in valoare de aproximativ 50.000 de lei, au fost confiscati si predati ocolului silvic competent.

Politistii clujeni continua activitatile de verificare, actionand ferm pentru combaterea faptelor ilicite care aduc atingere fondului forestier. De asemenea, politistii continua verificarea vehiculelor semnalate ca transportand lemn prin intermediul „Radarului padurii”.

politistii clujeni forestier confiscat padurea campia turzii
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0937 (s) | 23 queries | Mysql time :0.028343 (s)