News Flash:

Chinezii ameninta tot mai mult suprematia Apple si Samsung: Ce companie le sufla in ceafa

23 Decembrie 2015
392 Vizualizari | 0 Comentarii
Huawei
Huawei Technologies Co Ltd a devenit, in 2015, al treilea producator mondial de smartphone-uri, indeplinindu-si obiectivul de a vinde 100 de milioane de telefoane mobile inteligente pana la finele anului.

Livrarile celui mai mare brand de telefonie mobila din China au crescut, in 2015, cu 33%, si s-au apropiat de liderii pietei, Samsung si Apple, transmite Bloomberg.

Huawei si-a extins activitatea din SUA in Europa pentru a concura cu Apple si Samsung, in timp ce incetinirea vanzarilor din China a afectat rezultatele rivalelor chineze Xiaomi si Lenovo.

Obiectivul companiei este de a vinde 60% din smartphone-uri peste hotare, pentru a genera venituri de aproximativ 16 miliarde de dolari.

Potrivit firmei de cercetare de piata Gartner, in trimestrul III din 2015, Huawei controla 7,5% din piata mondiala de smartphone-uri, in urma Samsung (24%) si Apple (13,5%).

"Speram ca vom reusi sa sustinem cresterea noastra si in 2016", a afirmat He Gang, director in cadrul Huawei.

Anul trecut, Huawei a livrat 75 de milioane de smartphone-uri, sub tinta initiala de 80 de milioane de unitati.

Pe plan global, cota de piata a Huawei a urcat anul acesta la 9% si a trecut de 15%, in China. Conform unui raport publicat, marti, de Huawei, investitiile in cercetare - dezvoltare (R&D) s-au ridicat, anul trecut, la 40,8 miliarde de yunai, aproximativ 14,2% din veniturile anuale ale companiei.

Huawei este al treilea mare vanzator de smartphone-uri pe piata din China, dupa Apple si Xiaomi, precum si unul dintre cei mai mari producatori mondiali de echipamentele de telecomunicatii.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

samsung apple china smartphone huawei
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0796 (s) | 33 queries | Mysql time :0.013820 (s)