News Flash:

Chinteniul, într-o continuă dezvoltare. Lucia Suciu “Nu ne limităm doar la Aquapark și lac. Mai avem și alte proiecte și le vom depune pentru finanțare”

28 August 2017
12349 Vizualizari | 0 Comentarii
Lucia Suciu Primarul Comunei Chinteni

Chinteniul, comuna cu peste 6000 de locuitori din apropierea municipiului Cluj-Napoca, a intrat în atenția opiniei publice acum câteva săptămâni atunci când edilul, Lucia Suciu, a anunțat că a obținut o finanțare de peste 20 milioane de euro, din fonduri guvernamentale, pentru amenajarea lacului Chinteni și pentru construirea unui aquapark. Totuși, chiar dacă aceste investiții vor aduce beneficii substanțiale comunității locale, o parte dintre locuitorii comunei se plâng de infrastructura rutieră deficitară și afirmă că ar trebui rezolvată mai repede această problemă. Primarul comunei spune că de fapt situația este foarte simplă, Consiliul Județean fiind principalul responsabil cu amenajarea acelei porțiuni de drum. Mai mult, aceasta spune că dacă reprezentanții "județului" și-ar da mai mult interes, lucrurile ar fi fost de mult rezolvate.

Reporter: Locuitorii Chinteniului se plâng de starea drumurilor din comună. Totuși, conform reprezentanților "județului" reabilitarea drumului județean, care cade în sarcina CJ Cluj se va realiza doar când se vor termina lucrările la rețeaua de apă și canalizare din comună. Cum comentați afimațiile oicialilor județeni?

Lucia Suciu: Proiectul despre care vorbesc aceștia aparține CJ Cluj, nu este proiectul nostru. CJ Cluj dorește alimentarea cu apă a județului Sălaj, din păcate, un proiect care stă bine mersi de luni de zile la Bruxelles fără să aibă un feedback în ceea ce privește finanțarea. Ceea ce pot să vă spun este că în acest plan de dezvoltare a județului Cluj sunt cuprinse și unele localități din comuna Chinteni pentru alimentare cu apă, vorbim de localitatea Pădureni, Feiurdeni, Satu Lung. Din păcate, eu nu am obținut anul acesta finanțare prin Ordonanța 28 tocmai fiind ca fac parte din acest Master plan al CJ Cluj. Dacă doriți un punct de vedere sincer, eu nu cred că vor obține niciodată finanțare și sunt departe cu documentația de a obține acești bani. Da, au depus, într-adevăr, aceste solicitări la Bruxelles, dar dacă după luni de zile nu au niciun răspuns, pentru mine ca și conducător al unei instituții ar fi o problemă și aș încerca să găsesc un răspuns. Nu se obosește nimeni, se complac în această situație încurcându-ne și pe noi. Și nu este vorba doar despre comuna Chinteni. Eu am doar trei localități care sunt cuprinse în acst Master plan, în schimb comuna Mica are toate localitățile cuprinse și ei nu au apă potabilă. Și din cauza acestui Master plan noi nu am obținut finanțare pentru că cei de la București consideră că ar putea fi vorba la un moment dat o de dublă finanțare. Sigur, este o problemă de care o să mă ocup în perioada următoare, pentru că nu este firesc și normal și nu putem aștepta cinci ani. Aceasta este problema cu apa potabilă din Chinteni. Conducta magistrală prevăzută pentru alimentarea Zalăului este prevăzută pe mijlocul drumului județean. Ghinion că drumul județean trece prin comuna Chinteni. Mai avem răbdare. Am solicitat președintelui CJ Cluj, veniți și acoperiți craterele, găsiți o soluție de reabilitare provizorie pentru că drumul este realmente impracticabil.

Rep.: Consiliul Județean trimite săptămânal comunicate prin care anunță reabilitări de drumuri în tot județul...

L.S.: Vă rog să faceți o verificare pentru că intenționez ca în următoarea perioadă să depun niște sesizări să vedem ce părere au organele abilitate despre faptul că se toarnă strat de asfalt peste vegetația de pe acostamete.

Rep.: În 25 iulie, CJ Cluj a trimis un comunicat prin care anunță lucrări de întreținere a DJ 109A Chinteni - intersecția cu drumul județean DJ 109 (Vultureni). Nu o să se poată circula mai bine?

L.S.: Este vorba de plombare. Dar a fost făcută și anul trecut, în luna octombrie și nu am reușit să ajungem în primăvară să nu avem gropi. Cine este penalizat pentru aceste situații, pentru că totuși, arunci niște bani publici pe fereastră? Haideți să discutăm despre drumurile din întreg județul, nu doar de cele din Chinteni. Salajul are drumurile absolut perfecte, Alba, idem, Bistrița, la fel. Rampele pentru deșeuri sunt rezolvate. Noi, unde suntem?

Rep.: Se discută că plombarea drumurilor este o afacere foarte bună pentru firmele de construcții din cauză că garanția este mult mai mică și profitul mult mai mare. Este posibil ca acesta să fie factorul determinant?

L.S.: Cu siguranță dacă continuăm să facem lucrări de genul acesta, ceva este la mijloc. Eu mă întreb, de ce doar pentru unele instituții trebuie documentații, avize, proiecte, verificatori. Pentru un proiect ai nevoie de niste norme, date prin lege pe care trebuie să le respecți. De ce la CJ Cluj nu se fac proiecte? De ce se lucrează doar pe întrețineri care nu necesită proiect? Pentru că pentru acel proiect vine un verificator și îți pune niște ștampile și îți spune că aceste sunt straturile pe care trebuie să le așzi pe drum. Ei nu au proiecte. Numai pentru noi sunt valabile.

Rep.: Credeți că președinții CJ Cluj din ultimii ani au avut ceva cu Chinteniul sau cu dumneavoastră personal în ultimii ani? Sau de ce nu se rezolvă mai rapid aceste probleme?

L.S.: Cred că mai degrabă este vorba de dezinteres, pe de-o parte, și pe de altă parte, teama, pentru că sunt convinsă că dumneavoastră știți că în momentul în care încep lucrările, eu sunt cu ruleta pe tronsonul de drum. Și eu creez o problemă. Eu nu sunt foarte ușor de suportat tocmai pentru că îmi doresc ca odată trecuți pe aici să nu se mai întoarcă. Uitați-vă la drumurile comunei Chinteni. Multe sunt cu probleme, sau cu foarte mari probleme, dar am încercat să le explic locuitorilor că niciodată nu voi trece la asfaltarea unui tronson de drum atât timp cât nu am rețea de apă, gaz metan, canalizare și iluminat public.

Rep.: Când se va întâmpla acest lucru? Când vor avea toți locuitorii comunei apă, gaz, canalizare și iluminat public?

L.S.: Partea de infrastructură este realizată în proporție de 90% în cinci localități din comună. La Chinteni, în momentul de față partea de rețea de gaz metan este gata în proporție de peste 90%, pentru că mai avem niște extinderi de făcut, vedeți în ce ritm ne dezvoltăm. Așteptăm să binevoiască reprezentanții CJ Cluj să ne dea un aviz de care avem nevoie pentru emiterea autorizației. Stau acolo documentele de trei săptămâni. Nu este nimeni curios să le citească. Pentru anul acesta am obținut, pe Ordonanța 28 bani pentru asfaltarea unui sfert din vatra satului. Mai sunt niște probleme de ordin legal cu niște drumuri. Cel mai probabil vom trece la exproprieri pentru că nu trebuie să sufere majoritatea pentru câțiva oameni. Mai mult, avem un PUG de curând aprobat, cu o viziunea largă în tot ceea ce privește tronsoanele de drum, în primul rând, și vom veni cu studii pe fiecare zonă în parte pentru că nu îmi doresc un alt Florești la Chinteni. Nu vor exista zone de blocuri decât la intrarea în Chinteni. Este și va rămâne singura zonă cu blocuri din comună. Mai mult, tot în ceea ce privește partea de dezvoltare a comunei, doresc să vă spun că autorizațiile de construire sunt o prioritate a mea. Există o dispoziție în cadrul instituției prin care în termen de 24 de ore de la depunerea documentelor trebuie să-i spui omului care este situația. Dacă, da, să-i emiți autorizația, dacă nu, să-i spui de ce. Este interesul nostru în ceea ce privește partea de infrastructură.
aquapark chinteni
Proiectul noului Aquapark din Chinteni

Rep.: Cum de a reușit comuna Chinteni și nu Cluj-Napoca să obțină bani pentru una dintre cele mai importante și interesante investiții din județ, și aici mă refer la Aquapark.

L.S.: Ar trebui să-l întrebați pe domnul primar. Probabil sunt niște probleme legate de proprietatea terenului. Din fericire pentru noi am reușit să ne clarificăm problemele juridice privind proprietățile pe care primăria le deține. În zona lacului cu foarte mare grijă am păstrat un teren care are peste 100 de hectare tocmai în ideea în care nu mai aveam altă șansă decât de a dezvolta turismul. Dacă ne uităm la celelate comune limitrofe municipiului Cluj-Napoca marea majoritate au partea de industrie fie partea imobiliară extrem de dezvoltată. În 2000 când am preluat destinele acestei comune am plecat de la zero în contextul în care nu aveam rețea de telefonie, de gaz metan, apă, canalizare și niciun drum practicabil. Nu aveam clădiri de interes public care să poată fi folosite. Toate erau niște ruine. Marea mea problemă a fost partea de infrastructură când am încercat să introducem gazul metan în comună. Mi s-a spus că nu se poate, că suma pe care o ceream este bugetul Clujului pe un an. De aceea m-am ambiționat și am găsit o investiție cu capital străin, am fost prima comună care am spart monopolul Distrigaz din Transilvania. Sunt foarte mândră de acest lucru. Avem o bună colaborare de ani de zile și nu am investit din banii noștri nici măcar cinci lei. Apoi, am reușit introducerea apei potabile, 66 de km, iar în scurt timp, o lună jumătate, două, dăm în funcțiune canalizarea apelor menajere uzate la nivelul localității Chinteni. Am aprobat pentru acest an și urmează licitațiile publice pentru introducere canalizare în localitatea Deușu Vechea, canalizarea apelor uzate menajere cu stație de epurare în localitatea Sînmărtin Mășcaș, canalizarea apelor uzate menajere în Săliștea Veche, introducerea apei potabile în Săliștea Veche în parteneriat cu Compania de Apă. Și cele două proiecte pe care le avem aprobate la nivelul Ministerului Turismului, amenajarea lacului Chinteni și a AquaPark Chinteni.

Rep.: Revenind la cele două proiecte pentru care tocmai a fost aprobată finanțarea, și anume Aquapark-ul și proiectul de reabilitare alacului Chinteni. Cui aparține ideea acestor investiții și de cât timp ați început demersurile pentru acestea?

L.S.: Ideea îmi aparține în totalitate. În momentul în care m-am gândit că ar fi bine pentru comună, am trecut la consultarea populației trimițând fiecăruia dintre locuitorii comunei o adresă scrisă prin care i-am rugat să confirme dacă își doresc, sau nu această investiție. 98% din locuitori au fost de acord. După care, în luna ianuarie a acestui an, având documentația întocmită, și văzând liniile de finanțare de la Ministerul Turismului, am depus aceste proiecte. Este pentru prima dată când Guvernul României își îndreaptă atenția spre mediul rural. Eu nu am mai trăit momente de acest gen. Și vă rog să nu luați în calcul varianta apărută cum că Dragnea ne-ar face aquapark. Nu cred că această investiție este prioritatea lui, nu cred că știe despre acest proiect. Pur și simplu m-am dus la Ministerul Turismului, la fel ca și doamna primar de la Băișoara, care a depus un proiect pentru pârtia de schi. Este adevărat că am dat multe telefoane să întreb în ce stadiu sunt și când a fost perioada de dezbateri am fost acolo.
Primaria Chinteni
Primaria Chinteni se consulta cu cetatenii pentru proiectele majore care privesc comuna

Rep.: Termenul de execuție este de doi ani. Va avea Clujul primul aquapark modern la finele anului 2019?

L.S.: Dacă nu o să avem probleme cu contestațiile, o să terminăm în doi ani. Anul viitor vom da drumul la licitație. Nu te oprește nimeni să execuți o lucrare într-un timp mai scurt. Mai mult, nu vă ascund faptul că pe zona lacului urmează să derulăm și alte proiecte pentru anul viitor. Deci, nu ne limităm doar la acestea. În momentul de față lucrăm la alte proiecte și în ianuarie le vom depune pentru finanțare. Revenind, în zona lacului va exista o zonă de agrement, hidrobiciclete, se va putea pescui sportiv, vor exista pontoane înspre luciul de apă, dar și un restaurant în mijlocul lacului. Aquapark-ul, în schimb va cuprinde patru bazine imense cu apă, tobogane de peste 30 de metri, dar și o zonă spa care va putea fi folosită și iarna. Mai mult, pentru a încuraja producătorii locali, la baza parcărilor va exista o zonă unde aceștia își vor putea vinde produsele turiștilor care vin la aquapark. Zona spa-ului va fi comparabilă cu ce există la Nymphaea, în Oradea. Ei au investit 15 milioane de euro, cu tot cu renovarea hotelului. Noi avem la dispoziție 16 milioane. E posibil să facem și spații de cazare. Vom vedea pe parcurs.

A.S.


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

Primaria_Chinteni
lucia suciu aquapark primar chinteni comuna chinteni dezvoltare lac
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1150 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013673 (s)