News Flash:

CIFRE OFICIALE: Mafia Lemnelor face 6 milioane de euro pe ani din defrisari ilegale

2 Iulie 2015
1047 Vizualizari | 0 Comentarii
Defrisari
Conform datelor facute publice de catre autoritati, doar in ultimii trei ani in judet s-au taiat peste 400.000 mc de lemn, pagubele ridicandu-se la peste 19 milioane de euro (84.387.819 de lei).

Autoritatile sustin ca in perioada 2009 - 2013 in Muntii Apuseni a fost prapad, iar de cand a fost implementat „radarul padurilor" situatia s-a schimbat in bine.  „Lucrurile au degenerat din 2009 pana in anul 2013. Atunci a fost un dezastru in Muntii Apuseni. De cand a fost implementat radarul padurilor lucrurile s-au schimbat in bine. Sper ca sistemul sa se dezvolte", a declarat Inspectorul sef al Comisariatului de Regim Silvic si Cinegetic, Istrate Stretco, citat de monitorulcj.ro


Potrivit statisticilor intocmite de Comisariatul de Regim Silvic si Cinegetic Cluj-Napoca, valoarea amenzilor aplicate pentru taierile de arbori in anul 2012 se ridica la 433050 lei ( aprox. 98.000 de euro), in anul 2013 la 365851 lei (aprox. 83.000 de euro), iar in anul 2014 la 258700 lei (aprox. 58.000 de euro).


„Dupa cum stiti, de foarte multa vreme, am fost absolut deranjati si preocupati sa oprim acele taieri ilegale de paduri. Din pacate la nivel national scandalul acesta a pornit de jumatate de an mai apasat. Noi ne-am luptat si ne-am facut dusmani si totusi dupa cum vedeti si din raportarile de astazi lucrurile s-au mai temperat. Din pacate sunt suprafete si zone in care sunt desertizate, desertificate, cum e zona din Maguri Racatau. Am survolat-o si cu elicopterul. Este o zona in care nici muschiul nu mai sta pe stancile respective. Atat de agresiva a fost interventia in acea zona a padurilor incat deja lucrurile sunt greu de repopulat, de reimpadurit", a declarat prefectul judetului Cluj, Gheorghe Vuscan, citat se sursa mentionata.


Mai multe perchezitii au avut loc in luna mai in Maguri Racatau la persoane banuite de de furt si taieri ilegale de arbori. In urma activitatilor au fost ridicati in vederea confiscarii aproximativ 22 de metri cubi de lemn, in valoare de aproximativ 8.000 de lei, trei motoferastraie, unelte si s-a dispus indisponibilizarea a patru instalatii de prelucrare/debitare lemn.

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

muntii apuseni radarul padurilor istrate stretco gheorghe vuscan
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1212 (s) | 33 queries | Mysql time :0.039193 (s)