News Flash:

Cine au fost Sfintii Apostoli Petru si Pavel

29 Iunie 2013
776 Vizualizari | 0 Comentarii
Au dus cuvantul lui Iisus de la Ierusalim pana in capitala lumii, la Roma, unde si-au aflat sfarsitul. Petru a fost crucificat cu capul in jos, iar Pavel a fost decapitat. Amandoi fara alta vina decat credinta.

Simon Petru

Pe numele adevarat Shimon, cel care avea sa fie re-numit de Iisus Petru a fost originar din Betsaida, un sat de pe malul de nord al lacului Genezaret - astazi El Aradsch, Siria.

Shimon a fost fratele unui alt apostol, Andrei. Pescar de meserie, Petru l-a avut in barca pe Iisus in timpul pescuitului minunat. Mantuitorul i-a propus sa-l faca "pescar de suflete" si, din cauza fizicului solid, i-a zis Kepha ("piatra" in aramaica), tradus odata cu Biblia in greaca drept Petros si apoi in latinul Petrus.

Munca apostolica a lui Petru a inceput la Ierusalim unde, impreuna cu Iacob, fratele lui Iisus si cu Ioan, au fondat prima comunitare iudeo-crestina. Pentru tot restul vietii, Petru a ramas la parerea ca numai evreii puteau fi convertiti, ceea ce a franat oarecum raspandirea crestinismului, pentru ca non-evreii, ca sa se converteasca, trebuia sa se supuna circumciziei, o operatie deosebit de dureroasa si riscanta pentru un adult.

Prima functie "oficiala" a fost aceea de episcop al Antiohiei. In aceasta calitate a inceput munca de teoretizare a dogmei crestine. Datorita faptului ca preda noile invataturi la catedra, mai tarziu s-a considerat ca Biserica este Catedra lui Iisus. Si mai tarziu, sediul episcopului va fi numit Catedrala.

Dupa ce o perioada i s-a pierdut urma, Petru revine la Ierusalim, unde regele Agrippa 1 il decapiteaza pe apostolul Iacob supranumit cel Batran. Totodata este arestat si Petru si pus in lanturi, dar un inger l-a eliberat in mod miraculos.

Plecat la Roma in anul 57, Petru devine liderul iudeo-crestinilor din capitala Imperiului si isi continua, de la Catedra crestina, munca de covertire. In anul 64, Nero pune foc Romei si arunca vina pe crestini. In prigoana care a urmat, a fost arestat si Petru. Imparatul l-ar fi cunoscut - spune legenda - din ziua cand Simon Magul (un ins care pretindea ca este noul Mesia) facea o demonstratie de levitatie, iar Petru i-ar fi "taiat aripile"; Simon a cazut pe pamant, si-a zdrobit picioarele si a fost lapidat de multime ca sarlatan.

O alta legenda (sursele istorice sunt aproape inexistente) spune ca Petru a cerut sa fie crucificat cu capul in jos, pentru a nu fi mai presus de Iisus.

Pavel din Tars

Pe numele evreiesc Saul, romanizat Paul, slavizat Pavel, s-a nascut in jurul anului 5 a.D. la Tars, in Cilicia (Turcia de azi, aproximativ in prelungirea "cozii" insulei Cipru). Pavel s-a format in orasul natal, vestit in antichitate pentru scolile sale de retorica si filosofie. Din scrierile sale numeroase se poate deduce ca a fost un membru activ al societatii tarsiene.

Printre apostoli, Pavel este recunoscut drept unul dintre cei mai "invatati". Exista indicii care sa duca la concluzia ca Saul-Paul-Pavel a urmat scoala rabinica, cel mai probabil la scoala lui Gamaliel, in Ierusalim.

Pavel a intrat in crestinism din directie contrara: in calitate de evreu fanatic, a participat la prigonirea crestinilor, fiind printre martori la omorarea diaconului Stefan, unul dintre protomartiri. Ravna anticrestina l-a manat catre Damasc, imputernicit sa "faca ordine" printre ucenicii lui Iisus de acolo (probabil undeva in anul 36).

Pe drum insa, i s-a aratat Iisus intr-o lumina orbitoare si i-a grait "Saule, Saule, de ce ma prigonesti?" "Dar cine esti tu, Doamne?" a intrebat Pavel. "Sunt eu, Iisus, cel pe care il persecuti".

Orbit de lumina, Pavel a fost dus de mana la Damasc, unde il astepta credinciosul Ananias care l-a botezat si, punandu-si mainile pe fata apostolului, i-a redat vederea. Pavel s-a convertit la crestinism si, din acel moment, a fost unul dintre apostolii cei mai harnici in raspandirea cuvantului lui Iisus.

De aici, viata lui Pavel a fost relativ aventuroasa: a petrecut trei ca ascet ani in pustiul Arabiei, s-a intors la Damasc si a scapat de garzile regelui cu fuga, "impachetat" intr-un cos de nuiele si, intors la Ierusalim, a fost sustinut de apostolul Barnaba ca sa intre in randul crestinilor de incredere. Apoi Pavel s-a intors in solitudine la Tars.

Mai tarziu, in Antiohia, Pavel a trecut la convertirea ne-evreilor (impreuna cu Barnabas), fara a-i mai trece la iudaism si a-i mai circumcide. Au urmat Ciprul (cu Barnabas si Marcu), Pamfilia, Pisidia si Licaonia, unde a scapat ca prin miracol dintr-o lapidare.

Se spune ca primul conciliu al viitorului crestinism s-a tinut, la initiativa lui Pavel, in anul 49, la Ierusalim. Acolo s-a facut distinctia intre noua doctrina si iudaism.

Traseul urmat de Pavel a fost presarat deopotriva de succese, dar si de esecuri, care s-au concretizat in biciuiri, falimente, revolte, incarcerari. Pavel a purces apoi la Troia, dupa care a debarcat in Grecia si s-a intors la Ierusalim. Dupa o aventura dureroasa in Efes, Pavel a plecat in Macedonia, inapoi in Grecia, inapoi la Ierusalim.

Viata lui Pavel a continuat tot atat de aventuros si dureros. Prigonit de evreii "dreptcredinciosi", a fost intemnitat, flagelat, tinut cativa ani in carcera la Ierusalim, si, in cele din urma, transferat la Roma pentru a fi judecat de acuzatiile pe care i le aduceau evreii. Pe drum insa, a avut de trecut prin alte aventuri. Lasat in libertate pana la proces, Pavel a mai facut o "tura de convertire" prin Europa. In cele din urma, inca nu se stie din ce motive, a fost decapitat in anul 61 la decizia justitiei romane.

In toata perioada peregrinarilor sale, apostolul Pavel a lasat o opera care va duce la constituirea Bisericii Crestine institutionale: comunitatile de credinta presarate pe tot parcursul sau, "scoala" crestina si scrierile sale, intre care cele mai cunoscute sunt Scrisorile (catre Romani, Corinteni, Galateni etc.).

Cei doi intemeietori ai Bisericii lui Hristos sunt adoptati de sistemul penitenciar din Romania ca sfinti ocrotitori, pentru amandoi au cunoscut detentia, si pentru ca amandoi au gresit amarnic in fata lui Dumnezeu: Petru s-a lepadat de Iisus in noapte Joiei Mari, iar Pavel a participat activ la prigonirea crestinilor.

simon petru
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0894 (s) | 35 queries | Mysql time :0.019333 (s)

loading...