News Flash:

CJ Cluj anunta ca proiectul de modernizare cu fonduri europene a Drumului Apusenilor a fost depus spre finantare

23 Mai 2017
566 Vizualizari | 0 Comentarii
Drumuri

Consiliul Județean Cluj a depus în vederea aprobării finanțării nerambursabile proiectul vizând „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională - Traseu Regional Transilvania Nord, Drumul Apusenilor, prin modernizarea DJ 108K (limita Județ Bihor - Baraj Drăgan) și DJ 764B (Baraj Drăgan - intersecție DN1)".

„Modernizarea cu fonduri europene a celor două drumuri județene, generic incluse în Drumul Apusenilor, vizează în principal impulsionarea dezvoltării economice a acestui întreg areal cu un imens potențial, facilitând accesul turiștilor spre numeroase obiective din zonă", a declarat Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

Valoarea totală a proiectului este de 159.811.640,26 lei, din care 3.712.859,41 lei reprezintă contribuția Consiliului Județean Cluj, compusă din 2% aferentă cheltuielilor eligibile și din cheltuieli neeligibile (TVA), restul sumei de 156.098.780,85 lei (98%) reprezentând asistența financiară nerambursabilă solicitată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional 2014 - 2020.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de accesibilitate a zonei montane a județului Cluj - Drumul Apuseni, situată în apropierea rețelei de transport TEN-T, prin reabilitarea infrastructurii rutiere județene din această zonă, în vederea asigurării unei mobilități cât mai ridicate a populației, bunurilor și serviciilor din județul Cluj.

Astfel, proiectul urmărește îmbunătățirea parametrilor tehnici, mai exact creșterea vitezei, a siguranței rutiere și a portanței pe sectoarele de drum cuprinse în Drumul Apuseni, respectiv DJ 108K (limita jud. Bihor - Baraj Drăgan) de la km. 26+455 la km. 29+495 și DJ 764B (Baraj Drăgan - intersecție DN1) de la km. 0+000 la km. 22+164,500. Conform studiilor de trafic efectuate, după implementarea proiectului se estimează o creștere cu aproximativ 35% a vitezei medii de deplasare actuale pe sectoarele de drum vizate. De asemenea, pentru creșterea siguranței rutiere vor fi realizate o serie de elemente, multe din ele inexistente în momentul de față, precum semnalizare rutieră, 9052,55 mp de trotuare, șapte stații de autobuz, șapte parcări auto, borduri coborâte, 10.694,50 m de parapete de siguranță, 10 limitatoare de viteză și patru benzi rezonatoare, cinci sisteme de avertizare luminoasă și 10 console metalice, plase și bariere elastice de protecție pietre, 6,151 km aliniamente de arbori, amenajare trecere la nivel cu calea ferată, etc. 

Beneficiarii principali ai implementării proiectului vor fi locuitorii comunelor Poieni și Săcuieu care tranzitează zilnic cei 25,64 de km de drum județean reabilitat, agenții comerciali din zonă, dar, mai ales, miile de turiști care vin anual în această zonă de munte a județului, fie în tranzit, fie pentru a se delecta și a se caza în unitățile de cazare aflate în zonă.

 


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1013 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025521 (s)