News Flash:

Clujenii cu diabet si cu afectiuni ale picioarelor pot obtine luni, 16 noiembrie, asistenta podiatrica gratuita. Vezi cum

13 Noiembrie 2015
619 Vizualizari | 1 Comentarii
Clujeni
Asociatia de Podiatrie vine in sprijinul persoanelor cu diabet care se confrunta cu probleme la nivelul membrelor inferioare. Luni, 16 noiembrie 2015, Asociatia de Podiatrie, in parteneriat cu Centrul Clinic Judetean de Diabet Cluj-Napoca, le ofera consultatii gratuite persoanelor cu diabet, care vor beneficia astfel de evaluari de specialitate pentru membrele inferioare. O echipa formata dintr-un medic specialist si trei asistente medicale cu competente in podiatrie se vor afla la Centrul Clinic Judetean de Diabet Cluj-Napoca si vor examina persoanele cu diabet.

Prin acesta initiativa, Asociatia de Podiatrie se alatura actiunilor desfasurate la nivel international cu prilejul Zilei Mondiale de Lupta impotriva Diabetului, marcata anual in 14 noiembrie, cea mai mare campanie mondiala dedicata informarii si educarii cu privire la preventia si tratamentul acestei afectiuni.


„Persoanele cu diabet se confrunta deseori cu complicatii care duc la afectiuni grave ale picioarelor. De aceea, in procesul de ingrijire trebuie acordata atentie sporita membrelor inferioare, prin examinari periodice, ca act de preventie sau, in cazul in care apar aceste complicatii, cum este piciorul diabetic, prin asistenta specializata pentru a evita posibilele amputatii. Prin actiunea pe care Asociatia de Podiatrie o deruleaza alaturi de Centrul Clinic Judetean de Diabet din Cluj-Napoca le vom oferi persoanelor cu diabet asistenta podiatrica din partea unui personal medical specializat. Este ceea ce au nevoie toti cei care se lupta cu diabetul zaharat - ingrijire medicala din partea unei echipe medicale complete! Toate demersurile pe care Asociatia de Podiatrie le desfasoara pentru dezvoltarea podiatriei in Romania, pentru formarea de profesionisti podiatri sunt orientate inspre persoanele cu diabet, pentru imbunatatirea ingrijirii de care beneficiaza acestea, pentru cresterea calitatii vietii", a declarat dr. Norina Gavan, presedintele Asociatiei de Podiatrie.


Piciorul diabetic este una dintre cele mai frecvente complicatii ale diabetului zaharat, care in absenta unei ingrijiri corespunzatoare poate duce la amputatii. In Romania sunt efectuate in fiecare zi in medie 62 de amputatii survenite in urma complicatiilor cauzate de diabet, afectiune de care sufera aproximativ 2 milioane de persoane cu varsta intre 20 si 79 de ani, potrivit Studiului Epidemiologic PREDATORR.


Podiatrul are un rol esential in ingrijirea persoanelor cu diabet, astfel ca includerea acestuia in echipa medicala de ingrijire este absolut necesara. Potrivit Federatiei Internationale de Diabet, pana la 85% din cazurile de amputatii la persoanele cu diabet ar putea fi evitate daca acestea ar beneficia de asistenta podiatrica.


Printre atributiile podiatrului se numara aprecierea factorilor de risc de la nivelul picioarelor, screeningul de neuropatie si arteriopatie, realizarea educatiei specifice picioarelor, evaluarea incaltamintei si oferirea tratamentului de prevenire si a tratamentului specific piciorului diabetic.


Podiatria se dovedeste a fi necesara si conexa si altor specialitati medicale, de la chirurgie si medicina interna pana la reumatologie si pediatrie. Astfel, aceasta specialitate medicala contribuie semnificativ la imbunatatirea calitatii vietii persoanelor cu boli ale picioarelor, asigurand intregul proces de management al afectiunii: preventie, diagnostic, tratament, reabilitare.


Asociatia de Podiatrie urmareste sa dezvolte podiatria in Romania si sa creeze meseria de podiatru la noi in tara. In acest sens, Asociatia sustine pregatirea asistentilor medicali pentru a se specializa sau a obtine competente in podiatrie, prin implementarea de programe educationale specifice dezvoltate in cadrul Grupului International de Lucru pentru Piciorul Diabetic al Federatiei Internationale de Diabet, al carui membru este si dr. Norina Gavan. Avand sprijinul Ordinului Asistentilor Medicali, Moaselor si Asistentilor Medicali Generalisti din Romania, Asociatia de Podiatrie va lansa in primavara anului 2016 primul curs de podiatrie din Romania, adresat asistentilor medicali, dupa ce in septembrie 2015 a finalizat primul curs de formatori in Podiatrie din tara noastra.


 



Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

diabet consultatii gratuite diabetului
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

sibnet  | #17552
Cautam colaboratori pentru activitate desfasurata acasa, pe calculator. Instruire gratuita oferita sub forma unor lectii trimise prin e-mail.
Mesaj la sibnet@usa.com
Adauga comentariu

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1301 (s) | 23 queries | Mysql time :0.031236 (s)