Patru autoturisme au fost avariate și trei persoane rănite, printre care și un copil, în urma unui accident rutier ce s-a produs în dimineața din 9 noiembrie, pe autostrada dintre Turda și Gilău.

Potrivit IPJ Cluj, accidentul rutier s-a produs pe A3 la ora 8.40, pe tronsonul Gilău-Turda la km.10. Sunt 4 autoturisme implicate și 3 victime. Cauza este posibil nepăstrarea distanței pe fondul condițiilor de ceață cu vizibilitate sub 100 m.

Conform ISU Cluj, o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD și unul SAJ au fost alertate în cursul dimineții pentru a gestiona o situația de urgență produsă pe autostradă. Pompierii sosiți de urgență la locul evenimentului au găsit patru autovehicule avariate și ocupanții ieșiți din acestea.

Două femei de 57 și 45 de ani și o fetiță de 10 ani au primit primul ajutor și asistență medicală de la echipajele SAJ și SMURD. Au fost constatate afecțiuni ușoare, toate persoanele consultate erau conștiente și cooperante. Ele sunt transportate în aceste momente la spital pentru investigații suplimentare.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat persoanelor implicate în accident și au asigurat siguranța salvatorilor pe timpul intervenției.

coral