Andreea Răducan a demisionat din funcția de președintă a Federației de Gimnastică. Anunțul a fost facut joi în cadrul unei conferințe de presă.

Fosta gimnastă a decis să demisioneze din funcție în urma neîndeplinirii obiectivului său principal, acela de a obține calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

“Neîndeplinirea obiectivului, calificarea echipelor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, m-a făcut să consider că e nevoie de schimbare, că poate nu sunt omul potrivit la conducerea federaţiei. Sub o formă sau alta o parte din membrii Comitetului Executiv nu doresc să facă o schimbare, spunând că nu sunt soluţii. Nu sunt dispusă în continuare să-mi asum ceea ce nu se doreşte a se face în continuare, motiv pentru care am decis după şedinţa Comitetului Executiv să pun punct prezenţei mele în frunte Federaţiei Române de Gimnastică.

Voi rămâne în continuare alături de gimnastica românească. Cred că şi din cauza orgoliilor foarte mari ajungem în această situaţie. Am avut discuţii corecte cu antrenorii federali. Dacă nu e timp sau nu există soluţii eu nu pot să continui în acest ritm. Cu regret părăsesc această federaţie şi vreau să mulţumesc partenerilor noştri MTS şi COSR care au fost alături de noi. Nu cred că au fost lucruri pe care noi să le fi cerut fără a avea un răspuns afirmativ. Problema rămâne că noi nu putem să ne ridicăm la nivelul cerinţelor partenerilor noştri. Au fost multe lucruri pe care propuse, dar puţine au avut un răspuns”, a declarat Andreea Răducan.

Andreea Răducan a fost aleasă în funcţia de preşedintă la 4 august 2017. Ea este cea care  a susţinut înlocuirea antrenorilor Nicolae Forminte (feminin) şi Marius Urzică (masculin), cărora le reproşează ratarea calificării cu echipele la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020.

Echipele naţionale feminine şi masculine ale României, conduse de de cei doi antrenori, au ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo în urma rezultatelor slabe înregistrate la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Stuttgart.

coral