Astăzi, 19 Septembrie 2019, CCC a redeschis magazinul din centrul comercial VIVO! Cluj Napoca, închis temporar pentru lucrări de extindere, modernizare și schimbare a conceptului. Astfel, magazinul ocupă o suprafață de aproximativ 800 m.p. și este amenajat într-un stil modern, care respectă conceptul internațional al grupului CCC.

"Magazinul CCC din VIVO! Cluj este unul dintre cele mai importante din rețeaua națională, care cuprinde în prezent 65 de unități. Amplasat într-un oraș cu o calitate a vieții ridicată și un capital social și economic crescut, un adevărat hub regional pentru dezvoltarea serviciilor, magazinul CCC din Cluj este situat pe primele locuri în privința vânzărilor la nivel național. Acest lucru este susținut nu doar de puterea de cumpărare a consumatorilor, dar și de profilul acestora, clienții fiind mai orientați către un stil de viață sănătos și către fashion, categorii foarte bine acoperite de produsele CCC”, declară Joanna Jozwiak, General Manager CCC România.

Pentru a sărbători deschiderea, CCC oferă 20% discount la toate produsele, în magazinul din VIVO! Cluj Napoca, în perioada promoțională: 19 – 29 Septembrie 2019.

Colecția de toamnă CCC Shoes & Bags aduce varietate, un design special și urmează tendințele internaționale ale sezonului. Principala noutate a colecției CCC este reprezentată de brandul Gino Rossi, prezent în majoritatea magazinelor CCC, inclusiv la Cluj Napoca, începând cu acest sezon. Gino Rossi înseamnă eleganță, un design chic și fashionable. Brandul și-a câștigat reputația prin cunoașterea excelentă a ultimelor tendințe în modă și o abordare creativă a stilului clasic. Pantofii care poartă logo-ul Gino Rossi sunt realizați cu atenție pentru fiecare detaliu, precum și printr-o selecție atentă a elementelor decorative. Piesele de rezistență ale colecțiilor Gino Rossi sunt pielea naturală de cea mai bună calitate și designul elegant sofisticat. 

coral