De aproape doua decenii de cand s-a lansat in muzica, Andra reuseste sa transforme fiecare melodie pop sau R&B pe care o scoare intr-un hit, iar versurile ajung direct la sufletele oamenilor.

Prezenta atat de des pe scenele din tara, dar si din strainatate, ocupata cu filmarile pentru “Romanii au talent”, “Vocea Romaniei” sau alte emisiuni unde onoreaza invitatiile, dar si cu doi copii mici si un sot, artista are foarte putin timp liber. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care multi s-au intrebat ce studii are, de fapt, Andra Maruta… care este meseria ei de baza.

Ce studii are, de fapt, Andra Maruta. Care e meseria ei

Talentata cantareata a absolvit Facultatea de Pedagogie Muzicala din cadrul Universitatii Spiru Haret, iar in timpul unor declaratii, ea a dezvaluit ca… in viitor, isi doreste sa devina profesoara de muzica si sa ii invete pe copiii din noua generatie tainele notelor aflate pe portativ.

“Acum am posibilitatea ca, intr-o zi, sa ma pot dedica si laturii pedagogice. Stiu ca acest moment va veni si ma gandesc cu bucurie la viitorii mei elevi, carora vreau sa le transmit pasiunea mea pentru muzica”, a declarat artista.

In prezent, Andra Maruta se afla in plin turneu national: “Traditional” alaturi de Orchestra Fratilor Advahov. Dupa ce a cantat pentru fanii din Londra Chisinau, Bacau si Oltenia, in perioada urmatoare, ea va poposi in orasele din Oltenia.

Andra, pe numele din buletin, Alexandra Irina, face parte din categoria celor mai iubite si talentate artiste din tara. Fiecare piesa fie ea pop sau R&B pe care o lanseaza ajunge hit intr-un timp scurt. Ea s-a nascut pe 23 august 1986, in Campia Turzii. Vedeta e casatorita cu Catalin Maruta din 23 august 2008 si au doi copii impreuna: David (n.: 16 martie 2011) si Eva Maria Ioana (n.: 23 iulie 2015).

coral