În timp ce reprezentanții Consiliului Județean Cluj susțin că autospecialele cu lamă lucrează din zor pentru îndepărtarea stratului de zăpadă, PSD Cluj transmite că drumarii absentează în mai multe zone.

Așa cum ne-am obișnuit, iarna a luat, din nou, prin surprindere autoritățile. Drumurile înzăpezite sunt "părăsite" de mașinile care ajung în șanț, ambulanțele se blochează în nămeți, iar șoferii își strigă disperare pe unele șosele din județ. Cu toate acestea..

Consiliul Judeţean Cluj "informează participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în continuare, se acţionează permanent cu autospeciale cu lamă pentru îndepărtarea stratului de zăpadă de pe carosabil şi lărgirea căii de rulare şi cu utilaje de împrăştiere a materialului antiderapant pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe mai multe drumuri judeţene pentru verificarea stării părţii carosabile, urmând să se acţioneze în caz de necesitate."

De partea cealaltă, PSD Cluj pune tunurile pe președintele CJ Alin Tișe, căruia îi transmite că "în acest moment, mai multe drumuri județene sunt înzăpezite, drumarii fiind complet absenți iar clujenii tranzitând cu dificultate respectivele drumuri".

"Un vechi proverb românesc spune că «omul gospodar își face iarna car și vara sanie». Bineînțeles că nu este cazul domnului Alin Tișe care astăzi este complet depășit de situație. Îi solicităm să iasă din birou, să abandoneze orice gând de vacanță, să se întoarcă la locul de muncă și să coordoneze eficient deszăpezirea drumurilor județene", mai transmit social-democrații.

Poliţiștii clujeni recomandă tuturor participanţilor la trafic să ţină cont de condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să circule cu viteză adaptată permanent condiţiilor de trafic.

Sursa: monitorulcj.ro

coral