După fuziunea cu Bancpost și datorită creșterii organice a businessului, Banca Transilvania are peste 3 milioane de clienți și o cotă de piață de 16,5%.

Integrarea Bancpost a mărit cota de piață a BT, dar a adus și o serie de cheltuieli suplimentare.

"Costul integrării, înregistrat aproape în totalitate în 2018, a fost de aproximativ 280 milioane lei, adică circa 60 milioane euro", spune Omer Tetik, CEO BT, citat de profit.ro

Integrarea Bancpost în Banca Transilvania, începută în aprilie 2018, s-a încheiat în data de 31 decembrie 2018.

Pe lângă Bancpost, Banca Transilvania a achiziționat de la Eurobank Group, în aprilie, companiile ERB Leasing și ERB Retail Services, derulând și în cazul acestora programe de integrare. BT Leasing și ERB Leasing au fuzionat în octombrie, iar în ceea ce privește instituțiile nebancare destinate acordării creditelor de consum, ERB Retail Services și BT Direct, integrarea este în desfășurare, urmând să devină aceeași companie în prima parte a anului 2019.

coral