Pompierii clujeni intervin în această dimineață la un incendiu puternic izbucnit în localitatea Florești, la un depozit de pe strada Avram Iancu. În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta pe o suprafață de cca 500 mp.

"Incendiul este sub control, se lucrează în aceste pentru lichidarea focarelor care ard mocnit". Obiectivul afectat este un ansamblu de mai multe depozite care funcționau ca atelier auto, garaje sau anexe în care erau păstrate lucruri personale.

"Se intervine cu un dispozitiv mărit la un incendiu puternic, care a cuprins un depozit de pe strada Avram Iancu din localitatea Florești. Intervin 6 autospeciale pentru stins incendii, două autospeciale pentru intervenții și salvări de la înălțimi și un echipaj SMURD. Nu sunt anunțate persoane rănite până în acest moment", transmite ISU Cluj. 

coral