Senatul american controlat de republicani a respins joi declararea de catre presedintele Donald Trump a starii de urgenta nationala, care ar fi permis finantarea zidului pe care acesta a promis de mai multa vreme sa-l construiasca la granita cu Mexicul.

Votul final de joi a fost 59 la 41, 12 republicani alaturandu-se democratilor in Camera superioara a legislativului american.

Rezolutia a fost deja adoptata de Camera reprezentantilor, iar intrucat Trump a afirmat ca va recurge la dreptul de veto impotriva ei, textul va merge acum la Casa Alba.

Donald Trump a anuntat la 15 februarie ca va declara "urgenta nationala", o procedura exceptionala pentru a finanta zidul pe care l-a promis la frontiera cu Mexicul, declansand o batalie judiciara cu opozantii sai.

"Toata lumea stie ca zidurile functioneaza", a declarat Donald Trump intr-o conferinta sustinuta in gradina Casei Albe, invocand o "invazie" de migranti ilegali.

Aceasta procedura ii permite teoretic sa ocoleasca Congresul pentru a debloca fonduri federale – in special destinate Pentagonului – pentru a-si construi zidul pe care-l doreste impotriva imigratiei clandestine.

Ulterior, 16 state americane, conduse de California, au depus un recurs in justitie la San Francisco impotriva administratiei presedintelui Donald Trump pentru decizia sa de a decreta urgenta nationala cu scopul de a construi un zid la frontiera cu Mexicul.

coral