Rodica Țopescu, mama Cristinei, a ajuns în țară chiar miercuri dimineață. Bătrâna, îmbrăcată toată în negru, și cu un batic pe cap, a coborât dintr-o mașină chiar în fața capelei, apoi încet, cu pași șovăielnici a urcat treptele acesteia.

Mama Cristinei Țopescu a venit însoțită de două persoane, o femeie care a și ajutat-o să coboare din mașină, și de un bărbat, care a dus în capelă o coroană din flori roșii, pe care era trecut mare doar un nume: MĂMICA!

Mama Cristinei Țopescu, scandal cu fratele fostei jurnaliste! Bătrâna își dorește ca fiica ei să nu fie incinerată, ci îngropată

Sunt informații că între mama Cristinei Țopescu și frații vitregi ai fostei jurnaliste a izbucnit un scandal în momentul în care s-a aflat că se dorește incinerarea. Mama Cristinei Țopescu susține că fiica ei trebuie înmormântată creștinește lângă tatăl ei, Cristian Țopescu, în timp ce frații acesteia spun că fosta jurnalistă și-a exprimat încă din timpul vieții dorința de a fi incinerate după moarte.

Conform unui comunicat al familiei, Cristina Țopescu ar urma să fie incinerată joi, la Crematoriul Vitan Bârzești, însă rămâne de văzut dacă familia nu-și va schimba decizia la rugămintea mamei Cristinei Țopescu.

Cristina Țopescu a avut doi frați vitregi! Cristi Țopescu s-a ocupat de organizarea funerariilor

Cristina Țopescu a fost fiica lui Cristian Țopescu din prima căsătorie a acestuia, cu Rodica Țopescu. După divorțul de mama Cristinei Țopescu, marele cronicar sportiv a mai fost căsătorit de două ori, din ambele mariaje având câte un băiat. Cristi Țopescu, băiatul cel mare al lui Cristian Țopescu a fost cel care s-a ocupat de ridicarea de la morgă a trupului surorii lui, dar și de organizarea funerariilor. Asta deși se știe că între cele oduă rude, relațiile nu erau prea apropiate în ultima perioadă. Despre mezinul lui Cristian Țopescu, Sebastian, fiul fostului comentator sportiv cu Christel Ungar, se știe că este plecat în străinătate la studii. Cât despre mama Cristinei Țopescu, aceasta locuiește în Germania, țară unde a fugit în perioada comunismului.

coral