Acum cativa ani, Mihai Gadea a fost la un pas de moarte, dar a fost salvat de Mircea Badea si Victor Ciutacu.

E clar ca Mihai Gadea a fost la un pas de moarte. Dezvaluirea a fost facuta de Victor Ciutacu, care a rememorat cumplitul eveniment intr-un mesaj pe care i l-a trimis lui Gadea, pe 10 ianuarie, cand acesta a implinit 42 de ani. „Cu domnul din imaginea alaturata ma cunosc (si am inceput sa colaborez) de vreo 14 primaveri. Am stat, ani de zile, mai mult decat umar la umar. Intr-o perioada complicata, marcata de amenintari si de acte represive manifeste ale mai-marilor vremii. Am ridicat, impreuna, intre altele, doua televiziuni”, a scris Ciutacu.

Mihai Gadea a fost la un pas de moarte: "El spune – si o face public – ca i-am salvat viata candva"

„Mi-a tinut spatele si a garantat pentru mine cand patronatul trustului incepuse a pleca urechea la mancatoriile de rahat ale binevoitorilor. El spune – si o face public – ca i-am salvat viata candva, eu zic ca doar l-am ajutat sa nu moara. Am contat, multi ani, unul pe celalalt. Acum suntem, de mai bine de cinci ani, concurenti. Si, imi place sa cred, ne luptam (cel putin intre noi) onest pentru publicul care aduce banii din care traim”, a continuat Ciutacu.

Mihai Gadea a fost la un pas de moarte: "Da, chiar mi-ai salvat Viata cu Mircea in noaptea aia!"

Dupa ce Ciutacu a dezvaluit ca Mihai Gadea a fost la un pas de moarte, Gadea a reactionat: “Victore, te iubeste fratele tau! Multumesc! Da, chiar mi-ai salvat Viata cu Mircea in noaptea aia!”. “Stii ca as face-o – Doamne fereste! – oricand iar”, a raspuns Ciutacu. Si Mircea Badea a confirmat episodul, intr-o emisiune: "Am fost cu el la spital. Ii era rau si delira. Tot timpul i se face lui rau. Are probleme cu bila”.

coral