Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a festivalului UNTOLD, structurile Ministerului Afacerilor Interne vor acționa, în sistem integrat, pentru asigurarea măsurilor de ordine publică în municipiul Cluj-Napoca și în zona de desfășurare a evenimentului.

Zilnic, aproximativ 400 de jandarmi, 500 de polițiști, 150 de pompieri, 17 medici și 25 de voluntari SMURD vor asigura măsurile de securitate și asistență medicală pentru participanți.

Lucrătorii M.A.I. vor fi prezenți în zona desfășurării evenimentului, vor institui elemente de prefiltrare pe traseele de sosire și plecare a participanților și rezerve de intervenție în zonele aglomerate.

Polițiști, ajutați de câini specializați, vor efectua controale pirotehnice preventive și vor fi prezenți în punctele de acces, pe toată perioada festivalului.

Vor fi organizate trei puncte de prim-ajutor și trei puncte medicale avansate pentru acordarea asistenței medicale de urgență (spitale mobile) și unul în rezervă, iar echipaje mixte de pompieri și paramedici SMURD se vor afla în permanență în zona de desfășurarea a evenimentului.

Jandarmii și polițiștii vor desfășura misiuni de ordine publică în zona gărilor, aeroportului, pe traseele mijloacelor de transport în comun, în zonele de cazare a turiștilor români și străini, pentru sigurnața tuturor participanților, precum și pentru monitorizarea și fluidizarea traficului.

Și în acest an, descurajarea și combaterea consumului/deținerii/traficului de substanțe interzise rămâne unul dintre obiectivele principale, iar în incinta festivalului va fi amenajată o secție de poliție temporară pentru gestionarea eficientă a sesizărilor și pentru a interveni prompt în orice situație.

În cazul apariției unor situații de urgență, opt ambulanțe și autospeciale pentru transport personal și victime multiple SMURD se vor afla în perimetrul festivalului pentru transportul la spital. Două autospeciale pentru intervenție la accidente colective și calamități, o autospecială CBRN și două autospeciale pentru stins incendii cu modul de descarcerare vor asigura intervenția rapidă în caz de necesitate.

Pe timpul desfășurării festivalului, un echipaj al Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., cu un elicopter tip EC-135 cu FLIR (sistem de observare electro-optic pe timp de zi și de noapte), va survola zona cu misiunea de a monitoriza și transmite în timp real datele și imaginile necesare pentru buna desfășurare a acestui eveniment.

De asemenea, elicopterul Unității Speciale de Aviație Cluj-Napoca, dotat cu 2 kit-uri medicale, la solitarea ISUJ Cluj, va fi prezent pe toată perioada festivalului Untold, astfel încât persoanele care au nevoie de intervenție medicală să fie transportate în timp scurt pentru îngrijiri medicale.

Reprezentanții M.A.I. recomandă:

Reprezentanții forțelor de ordine reamintesc tuturor participanților că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă prezența la acest tip de eveniment a persoanelor care au asupra lor substanțe halucinogene, iritant lacrimogene sau cu efect paralizant, arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestuia.

Pentru o comunicare cât mai rapidă și eficientă, în interior vor fi instalate corturi de unde puteți obține toate informațiile necesare pentru siguranța dumneavoastră. Respectați indicațiile forțelor de ordine, cooperați și evitați implicarea în conflicte de orice natură. coral