Primăria municipiului Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică privind aprobarea Studiului de specialitate în ceea ce privește stabilirea numărului maxim de autorizații de taxi pentru perioada 2020-2025 la nivelul municipiului Cluj-Napoca, a numărului maxim de autorizații pentru perioada 2020-2025 și a Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Cluj-Napoca.

La această dată, pe raza municipiului Cluj-Napoca sunt eliberate un număr de 2.469 de autorizații de taxi cu valabilitate până la 31 decembrie 2019, urmând ca la 1 ianuarie 2020 să se prelungească autorizațiile de taxi pentru o perioadă de 5 ani, cu respectarea prevederilor în acest sens. 

Conform unui studiu al Universității Tehnice (UTCN), elaborat la cererea municipalității clujene, este necesară creșterea la 2.500 a numărului de autorizații de taxi, exclusiv cu autorizații "verzi" – autorizații de taxi care utilizează doar autovehicule electrice. 

"Cele 31 de licențe noi vor fi acordate doar pentru taximetre electrice. Până în 31 decembrie 2019 trebuie reînnoite toate licențele de taxi din oraș. Până în octombrie sper să intre în vigoare noul proiect, iar în octombrie – noiembrie se va face reautorizarea taximetrelor existente. Va fi verificat fiecare în parte.

De asemenea, licențele retrase vor fi acordate ulterior tot pentru taximetre electrice", a declarat edilul Clujului, Emil Boc, la un post de radio local. 

Legat de vânzarea licențelor de taxi la sume exorbitate, primarul a mai spus că există controale periodic, iar cei care nu respectă legea vor fi amendați, scoși din sistem și li se va retrage licența. 

Etapa consultării publice are loc în perioada  21 august – 5 septembrie 2019. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetățeni, str. Moților nr.7 sau la orice primărie de cartier.

coral