Ieri Ducii de Sussex au anunțat că intenționează să se distanțeze de Casa Regală și sp devină independeți financiar. Acest anunț a creat o întreagă isterie și presa britanică o consideră vinovată pe Meghan pentru această decizie. Casa Regală a avut prima reacție oficială.

Prima reacție a Casei Regale Britanice, după ce Ducii de Sussex au anunțat că se distanțează

Meghan Markle și prințul Harry au anunțat că, deși vor continua să o sprijine necondiționat pe regină, vor face tot posibilul să devină independeți financiar. Totodată ei au precizat că renunță la statutul de membri seniori ai familiei regale, ceea ce a scandalizat pe mulți fani ai familiei regale.

Reacția oficială a Casei Regale a fost foarte scurtă, iar în presă se speculează că regina nu a fost consultată înainte de luarea acestei decizii atât de importante.

„Discuțiile cu ducele și ducesa de Sussex sunt într-un stadiu incipient. Le înțelegem dorința de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt chestiuni complicate care vor dura mult”, se arată în comunicatul emis de Palatul Buckingham.

Nu este greu de înțeles de ce s-a ajuns la o astfel de decizie. Meghan Markle a fost în ultimul timp ținta numărul 1 a tabloidelor britanice, fiind de-a dreptul hărțuită în numeroase articole. Soțul ei a dat în judecată mai multe publcații pentru că acestea ar fi interceptat conversații telefonice private și ar fi scris minciuni despre cuplul regal în numeroase rânduri. Harry este foarte hotărât șă își protejeze soția și fiul cu orice preț și probabil a considerat de cuviință să se retragă frumos din lumina reflectoarelor.

Cu toate acestea, cei mai mulți specialiști susțin că ar fi vina ducesei, care l-a acaparat cu totul pe soțul ei și îl influențează foarte mult. Totuși, prințul Harry se lupa cu depresia și anxietatea dinainte să o fi cunoscut pe soția sa care, de-a lungul timpului, l-a ajutat enorm să își revină.

coral