Trei pompieri americani au murit joi în prăbuşirea bombardierului lor cu apă, în sud-estul Australiei, unde incendiile de pădure câştigă din nou teren, din cauza rafalelor de vânt şi creşterii temperaturii, relatează AFP.

Criza sezonieră a incendiilor, catastrofală în acest an, a cunoscut în ultimele zile un răgaz, din cauza precipitaţiilor şi scăderii temperaturii. Însă bătălia împotriva flăcărilor a fost reluată joi, când s-a declarat situaţie de urgenţă la cel puţin şapte incendii.

La unul dintre aceste incendii, localizat în Snowy Mountains, în New South Wales, a plecat să lupte avionul de tip C-130 Hercules cu care turnul de control aerian a pierdut contactul cu puţin înainte de ora locală 13.00 (4.30, ora României).

Autorităţile au anunţat câteva ore mai târziu că cei trei americani de la bord au murit în prăbuşirea acestui avion bombardier cu apă într-o ”minge mare de foc” în apropiere de Cooma, la 120 de kilometri sud de Canberra.

Cauzele accidentului erau necunoscute imediat, însă şeful pompierilor din zonele rurale din New South Wales Shane Fitzsimmons a evocat mai devreme condiţii ”foarte dificile” pentru avione, din cauza rafalelor de vânt.

Ministrul Serviciilor de Urgenţă David Littleproud a apreciat că această tragedie ilustrează ”pericolele inerente” pe care pompierii sunt pregătiţi să le înfrunte pentru a-i salva pe ceilalţi. El a adus un omagiu ”fraternităţii pompierilor din întreaga lume”.

coral