Ieri, cand m-am urcat in autobuz, ma gandeam doar la pregatirile de nunta. Dar cand am coborat, douazeci de minute mai tarziu, pe lista din mintea mea figura o singura indatorire: sa-i spun lui Mihai ca nu ma mai marit cu el.
Eram istovita dupa o zi aglomerata de munca. Prin fata ochilor imi jucau inca siruri nesfarsite de cifre etalate pe tabele contabile. Nu-mi doream decat sa ajung mai repede in „cealalta viata”, cea de acasa. Simteam deja mangaierea dusului si dulceata tartei cu fructe care ma astepta in frigider. Pana la ora sapte, cand avea sa vina Mihai, m-as fi dedat cu placere la o mica leneveala in pat, cu tableta pe genunchi, sa vad cine mi-a raspuns la ultimele postari pe Facebook. Dar imi propusesem ca, in acest timp, sa schitez o lista cu pregatirile pentru nunta. Pareau cam multe si era bine sa ne apucam de pe acum de ele, sa le rezolvam in tihna pana in septembrie, cand va avea loc marele eveniment. Asteptand autobuzul, am fixat deja primul punct pe lista; cu viitorul mire de manuta, voiam sa dau o raita prin mall-ul Mercur in weekend, in cautarea unei rochii de mireasa si a unui costum de ginerica.
Spre norocul meu, autobuzul nu era aglomerat ca de obicei, am gasit pana si un loc liber. Mi-am scos tableta din geanta si m-am pregatit pentru lectura amuzanta a mesajelor primite pe internet, dar am constatat ca nu le pot acorda atentia cuvenita. Undeva, in spatele meu, o femeie purta o conversatie pe mobil in gura mare. Cu vocea ei ridicata, reusea sa acopere toate sunetele din jur. „Daca nu se potoleste, il dau pe mana politiei!… Ce? Sa-l dau iar in judecata? Pai nu mi-a ajuns divortul?” Cred ca nu doar eu, ci toti calatorii erau mai mult sau mai putin cu urechile ciulite la conversatia aproape indecenta. Femeia asta ne obliga pe toti sa luam parte la viata ei personala. Mai lipsea sa puna mobilul pe speaker, macar am fi avut parte de o radio-novela pe cinste. Am auzit vocea unui barbat care exprima cam ce gandeam eu.
— Mai incet, va rog, crutati-ne urechile!
— Sunteti intr-un spatiu public, l-a sustinut o cucoana in varsta. Discutiile private se poarta acasa!
— Hai, ca-i palpi! a intervenit tanarul de langa mine, ironic. Politie, avocati… Cand se da episodul doi?
Dar protestele n-au avut niciun efect. Femeia isi continua nestingherita discutia. „Atata stie, sa bea si sa faca scandal, nici de aia mica nu-i pasa! Mai stii cand a uitat-o in supermarket? Nu ti-am spus? Acu’ doi ani… Pe bune, a dus carutul de cumparaturi la masina si a uitat-o la intrare. si-a adus aminte pe drum si s-a intors, da’ n-a gasit-o. Noroc ca era acolo si Nelu, vecinu’, a luat-o si a adus-o acasa, pe urma m-a sunat sa-mi spuna ca e bine… Eram la munca. A venit asta si-a vrut sa-l ia la bataie pe Nelu, ca ce se baga el sa-i ia fata acasa?! Noroc c-am ajuns si eu de l-am oprit… Precis era baut… Pai de aia am si bagat divort…”
Lumea se saturase sa mai protesteze. Cred ca discutia care parea un monolog le captase multora interesul, fara voia lor. M-am uitat in spate, s-o identific pe „inter-preta”. Era genul acela de femeie tanara ce pare imbatranita de griji sau de munca istovitoare. Parul ii era strans neglijent intr-o coada; tricoul si blugii suferisera sute de spalari.
Pe umeri purta o geanta mare, roasa. Singura „bijuterie” era un ceas din plastic, pe mana cu care tinea mobilul. Ma asteptasem sa vad un personaj multicolor, plin de sclipici si de aplomb, o toapa in adevaratul sens al cuvantului. in schimb, fata asta nu parea preocupata de cochetarie, nici de vedetism ieftin. Privirea ei spunea chiar mai mult decat infatisarea: avea ochii unui om haituit, prins intr-o lupta pe viata si pe moarte.
Dintr-odata, n-am mai condamnat-o pentru lipsa scandaloasa de educatie. Era o fiinta disperata care cauta sustinere ca sa-si protejeze copilul. si care nu avea timp de pierdut cu bune maniere. „Da, bine, te rog, vorbeste tu cu cineva, vezi ce putem sa facem… Acuma merg s-o iau pe aia mica de la mama, s-o duc acasa. Dupa ce a vrut ala s-o ia saptamana trecuta, desi nu mai are niciun drept, mi-e frica s-o mai las acolo seara… iti dai seama… E in stare s-o dea jos pe mama…”
Cu o statie inainte sa cobor din autobuz, am inteles oarecum chinul acelei femei: se apara impotriva fostului sot, un om betiv si violent, de care nu reusise sa scape prin divort. Brusc, gandul mi-a zburat fara sa vreau la Mihai si la acel lucru care ma nelinisteste si ma impiedica sa fiu cu adevarat fericita alaturi de el, lucru pe care l-am tinut pana acum bine ferecat in adancul sufletului. Cand am acceptat sa fim impreuna, iubitul meu s-a imbatat de fericire. La propriu, nu la figurat. si eu eram fericita, asa ca nici n-am luat in seama incidentul. Cand si-a revazut un vechi prieten, revenit vara trecuta in vizita, in tara, au baut o noapte intreaga, depanand amintiri. Abia am reusit sa-l duc cu un taxi acasa, pe la trei dimineata. Aproape ca nu e seara in care sa nu ciocnim un pahar de ceva mai tare. Iar la el, „un pahar” e o expresie, nu o masura concreta.
Obiceiul asta al lui ma deranja, insa cum la mine in familie nimeni nu bea fara masura, habar n-aveam ce inseamna cu adevarat. Degeaba a incercat prietena mea sa ma atentioneze luna tre-cuta, cand i-am spus sa se pregateasca sa ne fie nasa de cununie in septembrie.
— Ma bucur tare mult pentru voi, Ioana, mi-a zis ea, desi nu parea chiar asa bucuroasa. Esti sigura, sigura ca vrei sa te mariti cu el?
— Normal ca sunt sigura! am tipat la ea. Ce-i cu intrebarea asta idioata?
Fara sa-si schimbe tonul bland, mi-a raspuns:
— Nu te supara pe mine! Mihai e un dulce, dar bea cam prea mult si nu vreau sa ai probleme cu el mai tarziu. Fa-l macar sa-ti promita ca o lasa mai moale!
— Buna idee, sa stii ca o sa vorbesc cu el prima oara cand o face lata!
Din intamplare, Mihai nu mi-a dat in ultimele saptamani ocazia sa deschid discutia asta. Dar am citit pe internet un articol despre alcoolism si m-am cam speriat. Scria acolo ca, printre alte rele, excesul de alcool modifica de cele mai multe ori comportamentul, in sensul unei agresivitati indreptate impotriva propriei persoane sau a celor din jur.
Am decis ca nu e nici pe departe cazul lui Mihai si ca n-are rost sa fac din tantar armasar, nici sa ma amarasc de pomana, asa ca mi-am sters pur si simplu subiectul din minte. Sau, cel putin, asa am crezut pana ieri, dupa ceea ce am auzit si am vazut in autobuz.
Cand am coborat, i-am cautat privirea acelei femei si i-am zambit. S-a uitat la mine, mirata, ca orice om obisnuit mai degraba cu ostilitatea decat cu blandetea. ii doresc numai bine si mult curaj!
Lui Mihai i-am spus aseara ca nu vreau sa ne pripim cu nunta. Nu i-a venit sa creada.
— Ce s-a intamplat? ti-e frica de casnicie sau nu ma mai iubesti?
— N-ai nimerit-o decat cu frica. Ei bine, mi-e frica de pasiunea ta pentru ciocnitul paharelor, i-am raspuns fara sa stau pe ganduri.
— Ha ha ha, asta era? a ras el, usurat. Bine, am s-o las mai moale cu sportul asta si ma apuc de ciocnitul mingilor de tenis, iti convine asa?
— Ce-ar fi sa renunti de tot? Ai face asta pentru mine?
— As face orice pentru tine… Sper sa si reusesc, mi-a raspuns el sincer si m-a sarutat.
I-am acordat o perioada de proba: un an. Sper ca nu va fi un an irosit, dar prefer sa risc un an decat o viata.
Povestea de viata prezentata in acest material este fictionala. Unele intamplari sunt inspirate din viata reala, dar numele personajelor si anumite aspecte au fost modificate.
Sursa: libertatea.ro
