Peste 700 de tone de fructe și legume, 16 ore de spectacol, mii de vizitatori și cumpărători, acesta ar fi un bilanț sec al Zilelor Recoltei de la Cluj-Napoca, ediția 2019.

 Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: ,,Pentru trei zile platoul Sălii Sporturilor Horia Demian a fost regatul fructelor și legumelor de toamnă, unde fiecare nobilă legumă ori fruct își aveau locul bine aranjat pe standurile Asociației Produs de Cluj.

Numărul micilor fermieri prezenți, dar și al celor care au venit la eveniment pentru a-și completa proviziile pentru iarnă a demonstrat oportunitatea și necesitatea unei asemenea sărbători a recoltei.

Ne bucurăm că am reușit și de această dată să venim în întâmpinarea celor care au nevoie de un spațiu de desfacere sau un loc unde să găsească tot ce doresc, un loc aproape de ei, în oraș.

Mulți dintre cei peste 190 de expozanți prezenți la Zilele recoltei din Cluj-Napoca au donat fructe și legume care vor completa stocul necesar al unor oameni mai puțin norocoși. Astfel, copiii de la Căsuța Bucuriei, instituție de tip rezidențial, se vor bucura să aibă un meniu diversificat, la fel ca și persoanele de la Centrul Social de Urgență.

 La evenimentul expozițional desfășurat între 13 și 15 septembrie pe platoul Sălii Sporturilor Horia Demian în organizarea Consiliului Județean Cluj și a Primăriei Cluj Napoca au fost prezenți mici fermieri producători direcți de fructe și legume, precum și artizani locali și mici procesatori de lactate și carne, sau de conserve.

coral