Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj, instituţie culturală aflată în subordinea Consiliului Judeţean, organizează marţi, 15 ianuarie 2019, începând cu ora 17.00, în Sala „Şantier” de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51, concertul inaugural al noului pian al Şcolii de Arte, achiziţionat din fondurile Consiliului Judeţean Cluj.

Pianul poartă celebra marcă ,,W. Hoffmann by Bechstein” și este unul clasic, de concert, ultramodern prin acurateţea sunetului pe care-l emite. În valoare de 110.000 de lei, acest instrument muzical extrem de apreciat va împlini activitatea artistică şi educaţională a Școlii de Arte, contribuind la îmbunătăţirea considerabilă a calităţii spectacolelor ce vor fi susţinute de către cursanții acestei instituții.

„Putem spune, fără teama de a greși, că am reușit să creăm premise mai mult decât favorabile pentru derularea unor activități culturale de cel mai înalt nivel, la Școala de Arte. O clădire ultramodernă, superdotată și finisată, instrumente muzicale de cea mai bună calitate, profesori devotați și cursanți talentați, acestea sunt ingredientele succesului „Fabricii de cultură”, alături de o echipă managerială cu adevărat preocupată să își îndeplinească misiunea”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 Organizat pentru cinstirea Zilei Culturii Naţionale, evenimentul va cuprinde momente muzicale, în interpretarea cursanţilor şi experţilor claselor de pian, canto clasic, vioară – dar şi de poezie, aparţinând cursanţilor claselor de actorie şi retorică ale instituţiei. Coordonatorii concertului inaugural sunt Olga Bordas, Elisei Mureşan, Diana Creţu, Silvia Codrescu şi Petre Băcioiu. 

Regia spectacolului îi aparţine profesorului Mihai Ghircoiaş iar prezentarea, actorului Petre Băcioiu.

Intrarea este liberă!

coral