News Flash:

Concert simfonic – dirijor Kaspar Zehnder

12 Decembrie 2019
383 Vizualizari | 0 Comentarii
Newsletter
BZI Live Video Divertisment
Video Monden
Muzica Populara Curs valutar
EUR: 4.7729 RON (0.0000)
USD: 4.3160 RON (0.0000)
Horoscop
berbec
taur
gemeni
rac
leu
fecioara
balanta
scorpion
sagetator
capricorn
varsator
pesti
Afis 4

Programul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania”, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj, pentru seara de vineri, 13 decembrie, se va desfășura sub bagheta lui Kaspar Zehnder și o va avea ca invitată pe solista Ana Oltean, care va interpreta două concerte pentru flaut – unul de Raffaele d’Alessandro și celălalt de Tudor Jarda.

Începutul și sfârșitul serii sunt oarecum în oglindă: dacă programul se deschide, începând cu ora 19.00, cu Joseph Haydn, el se închide cu o reflexie a muzicii lui Haydn în cea a lui Brahms.

La începutul secolului al XIX-lea, Haydn era cel mai cunoscut compozitor din Europa. Muzica sa era interpretată peste tot, iar el era acoperit de medalii, i se ridicau statui (la propriu) şi i se scriau versuri în care era ridicat în slăvi drept suveranul absolut al artei muzicale. „Întreaga lume culturală din Europa este într-o rivalitate neobosită în a-i oferi lui Haydn al nostru dovezi ale marelui ei respect”, scria Albert Christoph Dies, unul dintre primii biografi ai compozitorului. Muzica lui Haydn se bucura de acest succes în special datorită uşurinţei cu care ascultătorii vremii se puteau raporta la ea şi pentru puterea pe care o avea în a-i emoţiona.

La acea vreme, Londra era cel mai important oraş economic al lumii, iar refugiaţii Revoluţiei Franceze nu făcuseră decât să-i sporească cosmopolitismul. Haydn a intrat imediat într-o viaţă foarte activă social şi profesional, ce a inclus cine cu familia regală, dar şi primirea unui doctorat onorific la Universitatea din Oxford.

Viaţa muzicală a Londrei era, în egală măsură, foarte bogată şi stimulată de un flux constant de artişti străini. Cunoscând din călătoriile sale anterioare așteptările publicului londonez, Simfonia nr. 102, prezentată pe 2 februarie 1795 la King’s Theatre, într-un concert-maraton (o practică foarte populară şi iubită de publicul vremii) a fost un succes. În timpul concertului a avut loc un incident care apoi, nu se ştie cum şi de ce, a fost legat de premiera Simfoniei nr. 96, cu patru ani mai devreme.

Acelaşi Albert Dies scria:

«Când Haydn a apărut în orchestră şi s-a aşezat la fortepiano ca să dirijeze el însuşi simfonia, publicul curios de la parter s-a ridicat de pe scaune şi s-a îngrămădit către orchestră, ca să-l vadă mai bine pe faimosul Haydn. Scaunele din mijlocul sălii erau astfel goale, dar nu prea au mai fost aşa când marele candelabru s-a prăbuşit şi s-a spart în bucăţi, consternând marea adunare. Odată ce a trecut primul moment de panică şi cei care se îmbulziseră în faţă au realizat pericolul de care tocmai scăpaseră şi au găsit cuvintele care să-l exprime, câteva persoane au dat glas sentimentelor şi au strigat „Miracol!” „Miracol!” Haydn însuşi a fost profund emoţionat şi a mulţumit Providenţei iertătoare care i-a permis, într-un oarecare fel, să fie cauza sau mijlocul salvării vieţii a cel puţin treizeci de oameni. Doar vreo două persoane au avut câteva vânătăi nesemnificative.

Am auzit despre acest incident din diferite poveşti şi aproape de fiecare dată cu observaţia că în Londra i-au dat simfoniei numele flatant de Miracolul. E posibil să fie aşa, însă când l-am întrebat pe Haydn despre asta, mi-a spus „Nu ştiu nimic despre asta.”»

Neclarităţile nu au fost rezolvate nici ulterior. Subtitlul Miracolul este azi ataşat întotdeauna Simfoniei nr. 96, dar un biograf mult mai recent al lui Haydn, H. C. Robbins Landon notează şi el: „candelabrul a căzut în timpul ultimei părţi a nr. 102...; astfel, o altă legendă din jurul lui Haydn este dovedită falsă.”

Simfoniile londoneze sunt mai grandioase şi mai bogat orchestrate decât orice altă lucrare de gen din creaţia lui Haydn şi arată drumul pe care compozitorul l-a parcurs de la lucrări destinate doar divertismentului de curte până la cele care erau deja spectacole publice.

Seara continuă cu cele două concerte pentru flaut. Primul este al lui Raffaele d’Alessandro, unul dintre cei mai fascinanţi muzicieni elveţieni ai secolului trecut, stilul său remarcându-se prin eclectismul elementelor preluate din diferitele limbaje muzicale ale timpului său.

Concertul pentru flaut fusese dedicat pe atunci tânărului flautist Aurèle Nicolet, care avea să se bucure de o carieră fulminantă, dar care nu l-a interpretat niciodată. Materialul de orchestră a rămas apoi în arhiva Bibliotecii Naţionale din Berna, până când flautista Ana Oltean l-a redescoperit şi s-a implicat, împreună cu Asociaţia „Raffaele d’Allesandro”, în publicarea şi popularizarea piesei, convinsă fiind că lucrarea este prea valoroasă ca să rămână închisă într-un sertar.

Al doilea concert pentru flaut este cel al lui Tudor Jarda, unul din cei mai de seamă reprezentanți ai muzicii românești a secolului XX. Concertul pentru flaut a fost compus în 1952 la cererea flautistului clujean Dumitru Pop și a fost prezentat în premieră la București, sub bagheta dirijorului Sergiu Comissiona, în interpretarea Orchestrei Radio. Lucrarea evidențiază o strânsă legătură cu folclorul autohton, în care Jarda reușește să creeze o atmosferă de colindă.

Seara se încheie cu Variaţiunile pe o temă de Haydn ale lui Johannes Brahms. Pe vremea în care legile copyright-ului nu existau, muzica circula liber sub forma manuscriselor, iar editurile, din raţiuni comerciale, bineînţeles, publicau adesea lucrări ale unor compozitori mai puţin cunoscuţi sub numele celor celebri.

Tema cu variaţiuni îşi trage originile încă din secolul al XVI-lea, iar posibilităţile pe care le deschide au fost o provocare pentru o mulţime de compozitori, de la Bach, Beethoven la cei de jazz. Brahms a lăsat, şi el, exemple semnificative de gen în care, prin tehnica sa formidabilă, reuşea să ascundă atât de bine tema încât glumele nu au întârziat să apară printre contemporanii săi: tema era la fel de bine ascunsă ca faţa sa în spatele bărbii.

Brahms a primit melodia de coral de la Carl Ferdinand Pohl, primul cercetător important al lui Haydn şi bibliotecarul Societăţii Filarmonice din Viena. Fusese dintotdeauna interesat de muzica epocilor baroce şi clasice, dar, odată cu Variaţiunile pe o temă de Haydn, acest interes a pătruns şi în sfera muzicii pentru orchestră.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

79923122_2606358509477748_4498588216579850240_o
concert concert simfonic simfonie dirijor muzica clasica
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2020 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1074 (s) | 23 queries | Mysql time :0.023580 (s)