News Flash:

Concursul pentru tinerii cercetatori, "Rada Mihalcea", si-a desemnat castigatorii

29 Iulie 2016
427 Vizualizari | 0 Comentarii
Castigatori concurs Rada Mihalcea
Castigatorii concursului "Premiul Rada Mihalcea pentru Tineri Cercetatori in Stiinta si Inginerie"  au fost premiati in cadrul unei festivitati care a avut loc astazi, 28 iulie 2016, la Casino - Centru de Cultura Urbana. Premiile au fost inmanate de catre edilulEmil Boc si prof. Rada Flavia Mihalcea,  initiatoarea concursului. La festivitate a participat si academicianul Emil Burzo, presedintele filialei Cluj a Academiei Romane.

Premiul, ajuns la ce-a de-a doua editie, si-a propus recunoasterea tinerilor cercetatori din domeniul stiintei si ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelenta si au adus contributii extraordinare in domeniul lor de specialitate.


Castigatorii editiei de anul acesta sunt:


premiul I: Alina Badescu  -1500 de dolari
sef de lucrari, Universitatea Politehnica din Bucuresti, E.T.T.I. (telecomunicatii)


premiul II: Monica Focsan - 1000 de dolari
cercetator stiintific I (CS I), Departamentul de Nanobiofotonica si Microspectroscopie Laser, Institutul de Cercetari Interdisciplinare in Bio-Nano-Stiinte, Universitatea „Babes-Bolyai" Cluj-Napoca (fizica)


premiul III: Dan Vodnar -500 de dolari


Prorector Cercetare, Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca (biotehnologie)


mentiuni speciale:


Cristina Coman - voucher de cumparaturi la Iulius Mall in valoare de 250 de dolari
Asistent Universitar, Facultatea de Stiinta si Tehnologia Alimentelor,
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca (chimie-fizica)


Luiza Buimaga-Iarinca - voucher de cumparaturi la Iulius Mall in valoare de 250 de dolari
cercetator (CS III),
Departamentul de Fizica Moleculara si Biomoleculara, Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice si Moleculare, Cluj-Napoca (fizica)


"Scopul acestui concurs este acela de a-i incuraja pe tinerii cercetatori pe calea pe care au ales-o deja, aceea a cercetarii, sa le transmitem mesajul ca merita efortul pe care il fac, societatea intreaga se bazeaza pe descoperirile pe care le-au facut deja sau urmeaza sa le faca", a spus prof. Rada Mihalcea.


„Rada Mihalcea prefera in continuare sa gaseasca echilibrul intre cercetare, familie si comunitate. Daca fiecare roman, indiferent unde s-ar afla el, in tara sau in Statele Unite ale Americii sau oriunde in lume ar aduce foarte putin pentru foarte multi ar insemna un lucru extraordinar. De aceea, eu as vrea sincer sa o felicit pe Rada Mihalcea, dincolo de partea profesionala, care este incontestabila, pentru implicarea in viata cetatii prin sustinerea unor tineri care vor putea sa ii urmeze exemplul. Vreau sa ii felicit si pe cei care au castigat, sa le spun ca suntem mandri ca acest centru universitar Cluj poate in continuare sa asigure in domeniul cercetarii oameni care vin cu idei pentru a schimba lumea. Acest concurs vine sa intareasca un alt vis al Clujului, acela ca in urmatorii zece ani sa accedem la titlul de Capitala Europeana a Inovarii. Acest lucru va fi posibil in primul rand datorita resurselor umane extraordinare pe care Clujul le are. Inovarea este punctul forte al Clujului", a declarat primarul Emil Boc.


In cadrul concursului au fost primite peste 40 de aplicatii din diverse domenii de cercetare, comisia de evaluare fiind formata din specialisti din intreaga lume.


 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

premiati alina badescu monica focsan dan vodnar
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1054 (s) | 33 queries | Mysql time :0.026521 (s)