News Flash:

Congressman american, scrisoare pentru Ponta: Sunt ingrijorat de modificarile Legii electorale

25 Septembrie 2014
633 Vizualizari | 0 Comentarii
Congressman-ul american Christopher Smith i-a adresat o scrisoare premierului Victor Ponta, exprimandu-si ingrijorarea fata de modificarea Legii electorale in perioada campaniei electorale, prin ordonanta de urgenta, si spunand ca aceasta genereaza dubii privind motivatia si momentul ales.

In scrisoarea trimisa premierului la sfarsitul saptamanii trecute, Smith, membru al Comisiei de Afaceri Externe, afirma ca aceste masuri pot avea consecinte asupra colaborarii politice interne dupa scrutin.

"Modificarea procedurilor pe durata unei campanii electorale nu poate face decat sa starneasca dubii in legatura cu momentul si motivatia unei asemenea actiuni si poate avea consecinte asupre cooperarii politice si bunei guvernari dupa alegeri.

Sunt ingrijorat ca, daca vor fi aplicate, aceste modificari electorale vor afecta capacitatea celui care castiga alegerile de a lasa in urma divergentele de campanie si de a-i indruma pe romani sa se concentreze asupra problemelor si provocarilor reale pe care dumneavoastra impreuna cu noi trebuie sa le abordam", scrie Christopher Smith.

Acesta i-a solicitat lui Ponta ca, pentru a intari respectul fata de democratie, legislatia electorala sa urmeze cursul firesc, al dezbaterii in Parlament si nu pe cel al adoptarii prin ordonanta. In opinia congressman-ului american, modificarea legilor electorale se realizeaza cel mai bine pe baza spijinului intregului spectru politic.

El isi incepe scrisoarea exprimandu-si aprecierea pentru atasamentul pe care Romania il manifesta fata de valorile si principiile libertatii si democratiei in intreaga lume si fata de faptul ca SUA si Romania au fost solidare in cazul incalcarii de catre Rusia a principiilor si angajamentelor OSCE prin anexarea ilegala a Crimeei si prin amestecul in problemele interne ale Ucrainei.

"Va multumesc pentru ca va faceti timp pentru a lua act de ingrijorarile exprimate in legatura cu modificarile propuse la legislatia electorala din Romania si astept continuarea stransei cooperari dintre SUA si Romania bazata pe valorile comune, inclusiv respectul fata de procesele democratice si de alegeri libere si corecte", scrie congressman-ul american.

scrisoarea premierului smith campanii electorale christopher smith
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1107 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013228 (s)

loading...