News Flash:

Conservatorii transilvaneni au decis ruperea aliantelor electorale si cer organizarea imediata a unui Congres

2 Decembrie 2014
485 Vizualizari | 0 Comentarii
Serban Radulescu
Vineri, 28 noiembrie, la Cluj-Napoca, la sediul Organizatiei judetene Cluj a Partidului Conservator, a avut loc sedinta liderilor organizatiilor PC din Regiunea Nord-Vest.

La aceasta intalnire au  participat presedinti si reprezentanti ai organizatiilor judetene ale Partidului Conservator din aceasta regiune, dupa cum urmeaza: prof. dr. Serban Radulescu - presedinte PC Cluj si vicepresedinte regional al Partidului Conservator, Regiunea Nord-Vest, deputat PC Mircea Irimie - vicepresedinte al Partidului Conservator, deputat PC Cornelia Negrut,  Sorin Petean si Augustin Tunaru (Partidul Conservator Maramures), Constantin Brasoveanu  (Partidul Conservator Bistrita), Mircea Ghete (Partidul Conservator Salaj), Claudiu Gligor si Nicolae Hodisan (Partidul Conservator Bihor), Constantin Moldovan (Partidul Conservator Satu Mare), Avram Gal - presedinte executiv PC Cluj,  Mariana Maier - vicepresedinte PC in cadrul OFPC la nivel national, Leonard Horvath - secretar general PC Cluj.

Participantii la intalnirea regionala de la Cluj-Napoca au discutat despre situatia politica actuala, problemele cu care se confrunta filialele pe care le conduc sau le reprezinta, precum si viitoarele directii pe care organizatiile judetene trebuie sa le adopte si sa le urmeze pentru ca Partidul Conservator sa isi atinga obiectivele propuse pentru anul electoral 2016.

In urma discutiilor, conservatorii au decis urmatoarele:

Reprezentantii organizatiilor Partidului Conservator din Regiunea Nord-Vest au hotarat ca Partidul Conservator sa participe ca entitate separata la toate evenimentele electorale care vor urma, cu identitate si doctrina  de centru- dreapta proprie.

Presedintii si reprezentantii organizatiilor judetene ale Partidului Conservator din Regiunea Nord-Vest au luat, unanim, hotararea ca  Regiunea de Nord-Vest sa fie reprezentata de deputatii Cornelia Negrut si Mircea Irimie  in  cadrul negocierilor politice la nivel national la care Partidul Conservator va participa.

De asemenea, s-a votat in unanimitate retragerea  sustinerii politice, conform Statutului Partidului Conservator , Art.19 (pct. a)  a domnului Zamfir Ciceu, presedintele Consiliului Judetean Maramures, atat pentru lipsa de implicare politica in activitatile Partidului Conservator Maramures, cat si lipsa de comunicare cu organizatiile locale ale Partidului Conservator din judetul Maramures, fapt care a dus la o scadere a importantei politice a Partidul Conservator, filiala Maramures, in zona.

Participantii la sedinta organizatiilor Partidului Conservator din Regiunea Nord-Vest sustin unanim necesitatea desfasurarii cat mai rapid a Congresului Partidului Conservator, propunand ca acesta sa aiba loc in a doua jumatate a lunii ianuarie  2015.

Toate aceste propuneri vor fi prezentate spre dezbatere forurilor centrale de conducere ale Partidului Consevator.


cluj-napoca partidului conservator situatia politica sedinta
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1623 (s) | 35 queries | Mysql time :0.050392 (s)

loading...