Polițiștii clujeni au desfășurat, luni, o serie de controale de amploare în zona lacurilor Beliș-Fântânele și Tarnița.

La data de 1 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Cluj în colaborare cu poliţiştii Secţiei Rgionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca, reprezentanţi ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Filiala Regională Transilvania şi Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Cluj au organizat şi desfăşurat o acţiune de menţinere a unui climat de respectare a legislaţiei privind transportul naval, silvic, pescuitul și acvacultura și protecția mediului. Acţiunea a vizat lacurile de acumulare de la Beliş şi Tarniţa”, informează IPJ Cluj.

În cadrul acţiunii au fost verificate 20 de ambarcaţiuni, 35 de autoturisme şi au fost legitimate 40 de persoane.

Abaterile de la legislaţia specifică au impus aplicarea a 3 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile OUG 23/2008 privind pescuitul şi a fost întocmit un dosar penal privind nerespectarea regimului aplicabil transportului naval, conform Legii 191/2003.

coral