News Flash:

Cosmetic Plant, afaceri in crestere cu 17% in 2016 la peste 10,4 milioane de lei

2 Februarie 2017
489 Vizualizari | 0 Comentarii
Susana Laszlo Director General Cosmetic Plant

Cosmetic Plant, unul dintre principalii producatori locali de cosmetice, a inregistrat anul trecut un business in crestere cu cca. 17%, comparativ cu 2015, si mizeaza pe un avans cu cel putin 10 procente a cifrei de afaceri in acest an.

Compania clujeana a raportat astfel un business de peste 10,4 milioane de (2,3 milioane de euro) in crestere fata de 2015 cand a atins o cifra de afaceri de 8,9 milioane de lei (2 milioane de euro). In ceea ce priveste volumul produselor vandute, acesta s-a situat la cca. 1,2 milioane de unitati.

„Cresterea business-ului in 2016 a fost determinata de mai multi factori. Printre acestia se numara marirea gamei sortimentale, cresterea notorietatii brandului si lansarea livrarilor catre lantul de super si hipermarketuri Carrefour, in a doua jumatate a anului. De asemenea, cresterea gamei sortimentale Cosmetic Plant la majoritatea partenerilor a avut un efect benefic", a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Aceasta a subliniat, in plus, ca majorarea business-ului a fost impulsionata si de vanzarile mari pentru produsele solare, odata cu largirea gamei cu produse bazate pe ulei de cocos BIO, acest lucru fiind facilitat si de conditiile meteorologice favorabile din lunile calde.

„Și in cazul shop-ului nostru online, in 2016 am realizat o crestere cu 16% a vanzarilor, romancele fiind tot mai interesate de achizitia de produse cosmetice online. Raportat la cele mai bine vandute produse, cremele antirid sunt cele mai cerute, cu 57,4% din totalul produselor destinate ingrijirii tenului", a mai spus Susana Laszlo.

In ceea ce priveste exportuile companiei, reprezentanta Cosmetic Plant a subliniat, de asemenea, ca anul 2016 a adus noi parteneriate in tari precum Spania si Grecia, dar si largirea gamei sortimentale catre magazinele partenere din Ungaria, unde compania detine si o reprezentanta. In plus, de anul trecut produsele Cosmetic Plant sunt disponibile si pe alte doua noi piete, Franta si Cipru.

Gama de plaja si cea cu Argan / Aloe, in topul vanzarilor

Raportat la cele mai bine vandute produse pe parcursul anului trecut, gama de plaja a fost in topul livrarilor, alaturi de gama Aloe / Argan si gama BIOLIV. Gamele traditionale Catina si Galbenele s-au situat, ca intodeauna, in topul vanzarilor companiei.

"Cele mai mari cresteri comparativ cu 2015, de peste 20%, au fost inregistrate de catre gamele anticelulita, plaja, BIOLIV si cea destinata ingrijirii parului", a mai spus Susana Laszlo.

Afaceri in creştere si in acest an

In ceea ce priveşte business-ul companiei pentru 2017, Cosmetic Plant estimeaza, de asemenea, o crestere a cifrei de afaceri cu cel putin 10 procente, la cca. 2,5 milioane de euro, cat si a numarului de produse vandute. 

De asemenea, pentru anul in curs compania deja lucreaza la lansarea a doua noi game, cat si la facelift-ul uneia dintre cele existente.

Despre Cosmetic Plant

Cosmetic Plant este unul dintre cei mai cunoscuţi producatori de produse cosmetice din Romania. Afacere de familie infiintata in 1991 la Cluj-Napoca, compania a adus in prim-plan calitatea produselor fabricate. Farmacista Ileana Mester, fondatoarea Cosmetic Plant, cu o experienta de peste 20 de ani in cosmetologie, a crezut in puterea pe care natura o poate conferi stiintei si a mizat pe folosirea ingredientelor naturale in toate produsele sale.

Recunoscuta si la nivel internaţional, Cosmetic Plant a urcat in ultimii 4 ani pe podiumul World Quality Selections, cel mai important concurs international de calitate a produsului din lume organizat de catre Monde Selection, Bruxelles. In 2015, Crema antirid de zi BIOLIV ANTIAGING a obtinut Trofeul International al Inaltei Calitati (International High Quality Trophy) si, pentru al treilea an consecutiv (2013, 2014 şi 2015), marele premiu Grand Gold Award. De asemenea, Crema GreenStem antiaging de zi matifianta a castigat, in 2014 şi 2015, distinctia Gold Award.

Compania este prezenta la nivel national in retelele Auchan, Cora - Romania Hypermarche, Carrefour, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena si Remedia, diverse farmacii independente, Plafar si alte magazine naturiste din tara. Produsele companiei sunt prezente şi pe plan extern in tari precum  Ungaria, Iordania, Liban, Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Spania, Franta, Cipru etc.

In prezent, portofoliul Cosmetic Plant include peste 100 de produse, impartite in 16 game sortimentale grupate in functie de ingredientul activ principal (galbenele, catina, ulei de masline, Q10 + ceai verde, ulei de argan etc.) sau de utilizarea produsului (protectie solara, anticelulita, ingrijirea parului).

Acestea pot fi gasite atat in cadrul retelelor enumerate mai sus, cat si pe magazinul online al producatorului: shop.cosmeticplant.ro


Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

cosmetic plant
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0905 (s) | 23 queries | Mysql time :0.020877 (s)