News Flash:

Crestere cu peste 25% a vanzarilor Cosmetic Plant in primul trimestru al anului 2015

23 Aprilie 2015
763 Vizualizari | 0 Comentarii
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producatori locali de cosmetice, a raportat in primele trei luni ale anului in curs o crestere cu peste 25% a vanzarilor, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, iar pentru intregul an compania mizeaza pe un avans cu peste 10% al business-ului. „Primul trimestru arata ca se vad rezultatele parteneriatelor incheiate inca de anul trecut cu noi distribuitori si magazine. Pe de alata parte, modificarile realizate in 2014 in gama sortimentala au fost unele benefice”, a declarat Susana Laszlo, Director General al Cosmetic Plant.

Aceasta a mai adaugat, de asemenea, ca primul trimestru din acest an a adus si o majorare a volumelor livrate fata de perioada similara din 2014. Cu toate ca nu s-au observat modificari majore in structura vanzarilor, game precum BIOLIV, Me&Mom sau Argan /Aloe au raportat cresteri mai mari decat media generala. in ceea ce priveste exporturile, primele trei luni ale anului in curs au adus un avans cu 94% a vanzarilor realizate peste hotare, compania dand startul exporturilor in Iordania, Portugalia si Republica Moldova.



Planurile anului 2015: crestere de peste 10% in business-ul companiei

in ceea ce priveste planurile Cosmetic Plant pentru anul in curs, Susana Laszlo estimeaza ca business-ul companiei va creste cu peste 10% comparativ cu 2014, aceasta evolutie fiind insa puternic influentata de cat de calduros va fi sezonul estival. „Vanzarile de produse destinate ingrijirii solare reprezinta un important procent din business-ul companiei, astfel ca o evolutie a vanzarilor in cele 3 luni de vara este foarte importanta in totalul business-ului”, a mai spus Susana Laszlo.
in ceea ce priveste exporturile, obiectivul principal al Cosmetic Plant pe termen scurt ramane cresterea acestora prin promovarea mai activa a produselor pe pietele straine, fiind estimata pentru intregul an o majorare cu peste 40% fata de 2014. La atingerea obiectivelor stabilite pentru anul in curs vor avea un impact pozitiv si lansarile de noi produse planificate pe parcursul urmatoarelor luni. „Anul 2015 va fi un an plin, avand in vedere faptul ca deja in primul trimestru am lansat doua creme noi pe baza de galbenele BIO cu peste 90% ingrediente naturale, am facut un facelift la ambalajele produselor pentru ingrijirea picioarelor si am imbunatatit ambalajele gamei de produse traditionale pe baza de ulei de catina si masline”, a mai spus Susana Laszlo.



Piata de cosmetice, in crestere cu 5% in 2015

In ceea ce priveste piata locala de cosmetice, reprezentanta Cosmetic Plant estimeaza ca anul acesta va aduce un avans cu 5 – maxim 10% a valorii acesteia, dupa ce si in 2014 a raportat, de asemenea, o crestere de cca. 5%. Potrivit afirmatiilor Susanei Laszlo, consumatorii romani se documenteaza din ce in ce mai mult cu privire la importanta ingrijirii pielii si sunt tot mai atenti in ceea ce priveste ingredientele folosite in produsele cosmetice si trendurile internationale. Acest lucru va conduce treptat la maturizarea pietei romanesti si la cresterea continua a ponderii produselor cosmetice destinate ingrijirii tenului fata de cele de machiaj.

Galerie Foto

cosmeticplant.JPG
cosmetic plant cosmetice susana laszlo
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1266 (s) | 33 queries | Mysql time :0.041119 (s)