News Flash:

Cresterea taxelor locale, obligatorie?

31 Ianuarie 2013
690 Vizualizari | 0 Comentarii
Emil Boc
Primarul Emil Boc a declarat ieri ca este o bataie de joc ceea ce face Guvernul Ponta cu taxele locale.

Taxele
si impozitele locale s-ar putea majora totusi la Cluj-Napoca daca datoriile pe care le au asociatiile de proprietari in urma reabilitarii termice a blocurilor sunt considerate datorii ale Primariei.
Taxele si impozitele locale vor fi discutate, din nou, in sedinta de Consiliu Local de astazi dupa ce Guvernul a promis Fondului Monetar International ca acele Primarii care inregistreaza datorii vor fi obligate sa majoreze taxele si impozitele locale.
Primarul Emil Boc a declarat astazi ca Primaria Cluj-Napoca, la 31 decembrie 2012, nu avea nici un fel de datorii, ba mai mult, are un plus de cateva milioane, dar exista un semn de intrebare asupra datoriilor pe care le inregistreaza asociatiile de locatari in urma reabilitarii termice a blocurilor.

Are Primaria sau nu datorii?

Potrivit primarului, in momentul de fata exista o nelamurire asupra modului de interpretare al datoriilor asociatiilor de locatari deoarece contractul pentru reabilitarea termica a blocurilor a fost semnat de Primarie, dar datoriile apartin asociatiilor. „Noi, la 31 decembrie 2012 nu avem datorii. Chiar avem un excedent de cateva milioane de lei, dar exista o disputa cu privire la modul cum se interpreteaza de exemplu datoriile pe care asociatiile de proprietari le au la reabilitarea termica a blocurilor de locuinte pentru ca programul prevede ca 50% sa finanteze bugetul national, 30% Primaria si 20% asociatiile de proprietari. Daca asociatiile nu si-au achitat datoriile fata de constructor, este o datorie sau nu a Primariei, Primaria fi ind cea care a semnat contractul cu constructorul? Asteptam un raspuns de la Finante si sa luam o decizie in consecinta”, a explicat Boc.

Boc: „Este o bataie de joc ce face Guvernul”

Primarul a mai spus este o bataie de joc ceea ce face Guvernul Ponta cu taxele locale. El face referire la faptul ca in 25 ianuarie a aparut o a treia hotarare de Guvern cu privire la taxele si impozitele locale in care se precizeaza ca primariile care au datorii la sfarsitul anului 2012 vor fi obligate sa majoreze taxele. „In 25 ianuarie e a treia hotarare de Guvern prin care ne pune conditii administratiilor locale pe care trebuia sa le fi indeplinit la 31 decembrie 2012. In mod normal, este retroactiva si daca am avea un Avocat al Poporului care isi face datoria ar sesiza imediat Curtea Constitutionala pentru a declara neconstitutionala ultima ordonanta a Guvernului care cere in 24 sau in 25 ianuarie sa indeplinim conditii pe care ar fi trebuit sa le fi indeplinit la 1 ianuarie legate de datoriile primariilor. Este inadmisibil sa se intample acest lucru intr-un stat de drept, dar se pare ca si acest Avocat al Poporului pe care il avem doarme si este complice cu puterea, cu abuzurile la adresa platitorilor de taxe si impozite din Romania. Este un caz tipic, clasic, de retroactivitate, o incalcare flagranta a acestui principiu din Constitutie. Nu poti sa pui in 25 ianuarie 2013 conditii pe care trebuia sa le fi indeplinit la 31 decembrie 2012”, a comentat Boc.
sursa:monitoruldecj.ro

impozitele locale cluj-napoca consiliu local guvernul guvernul ponta
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0789 (s) | 35 queries | Mysql time :0.017498 (s)

loading...