News Flash:

Crimele comunismului,prezentate la Muzeul de Istorie din Turda

20 Februarie 2013
1783 Vizualizari | 0 Comentarii
Cazurile prezentate in cadrul expozitiei cuprind un numar de 22 persoane executate, toate prin impuscare, 21 dintre acestea fiind descoperite si apoi deshumate prin metode arheologice.
 

Muzeul de Istorie din Turda va gazdui in perioada 21 februarie – 17 martie expozitia „Numitorul ComunMoartea“, care prezinta o serie de actiuni de cautare si deshumare pe cale arheologica a unor opozanti ai regimului comunist, care au fost executati de Securitate, fara judecata, in perioada anilor 1948–1952. Vernisajul expozitiei va avea loc joi, 21 februarie, de la ora 16.00, unde sunt asteptati sa participe Traian Neamtu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania – filiala judetului Cluj si istoricul Marius Oprea, directorul Departamentului de Investigatii Speciale din cadrul IICCMER. Cazurile prezentate in cadrul expozitiei cuprind un numar de 22 persoane executate, toate prin impuscare, 21 dintre acestea fiind descoperite si apoi deshumate prin metode arheologice pe teritoriul localitatilor Halmasau, Nepos (judetul Bistrita-Nasaud), Glodghilesti, Baiesti (judetul Hunedoara), Teregova (judetul Caras-Severin), Rachitele, Santejude-Vale (judetul Cluj), Salciua, Dealul Capsei (judetul Alba), Galgau (judetul Salaj) si municipiul Satu Mare. Unul din cazurile prezentate abordeaza problematica unei persoane ucise in satul Musca, comuna Lupsa, judetul Alba, al carui mormant a fost cautat in mai multe randuri fara a fi insa identificat. In locatiile amintite, cei ucisi au fost ingropati in gropi individuale (Glodghilesti, Satu Mare, Baiesti, Salciua, Dealul Capsei, Santejude-Vale, Rachitele, Galgau, Musca) sau in gropi comune, cu doua victime (Halmasau / Dealul Sasa-Poieni, Teregova, Santejude-Vale), trei victime (Nepos) sau patru victime (Halmasau-Sat).

Ce cuprinde expozitia?

Expozitia cuprinde obiecte descoperite asupra celor ucisi, fotografii de familie, fotografii provenite din arhiva fostei Securitati sau facute in timpul actiunilor arheologice de deshumare, imagini video de la deshumari si interviuri cu rude si urmasi sau cu anumite persoane care i-au cunoscut pe cei executati. Aceste actiuni au avut loc in urma cercetarilor de teren, unele initiate ca urmare a solicitarilor venite din partea rudelor si urmasilor celor ucisi. Investigatiile s-au desfasurat in perioada anilor 2007–2012, fiind realizate la inceput de catre specialisti, arheologi si istorici, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, care a fost infiintat in decembrie 2005 printr-o hotarare guvernamentala. Schimbarile institutionale intervenite in cadrul acestui institut in februarie 2010, au facut ca aceste investigatii speciale sa fi e oprite. Activitatea de cercetare a continuat insa in cadrul unei organizatii neguvernamentale, Centrului de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania, care a fost infiintat in aprilie 2010. Incepand din vara anului 2012, acest tip de investigatii se desfasoara din nou in cadrul institutiei care le-a initiat, actualul IICCMER.

Spre stiinta tinerilor


„Expozitia se adreseaza in primul rand tineretului, elevilor si studentilor, dar si tuturor celor care au cunoscut sau nu in mod direct perioada comunista, insa stiu prea putin sau deloc despre atrocitatile si victimele directe ale Securitatii la inceputurile regimului comunist in Romania”, a precizat Gheorghe Petrov, purtator de cuvant la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei. Expozitia gazduita de Muzeul de Istorie din municipiul Turda, a fost realizata de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) si Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, cu colaborarea Muzeului de Istorie din Aiud.

turda numitorul comun moartea securitate traian neamtu iiccmer mormant
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0937 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014693 (s)

loading...