News Flash:

Cum a vrut Ceausescu „circuri ale foamei" pentru clujeni. Le-a si gasit locul: in Marasti si Zorilor

27 Mai 2013
1593 Vizualizari | 0 Comentarii
Doua „circuri ale foamei" asa cum sunt cunoscute in Bucuresti „fabricile de mancare" ale lui Ceausescu urmau sa fie construite si la Cluj. Cu una s-a si inceput, cealalta a ramas in stadiul de proiect pana cand regimul a abandonat ideea.

„Fabricile de mancare", intre care doua au si functionat in Bucuresti timp de cativa ani, aveau ca scop simplificarea vietii romanilor, in special a gospodinelor, care nu mai trebuiau sa gateasca, doar sa ia mancarea in sufertase si sa o incalzeasca acasa; la fel, muncitorii de pe platformele industriale ar fi mancat in cantinele combinatelor mancare preparata in aceste „food court-uri" comuniste.

Una dintre aceste „fabrici de mancare" urma sa fie ridicata in spatele Liceului de Informatica. Amplasamentul a fost studiat de arhitectul Emanoil Tudose, cel are a desenat mare parte dintre cartierele comuniste ale Clujului, Marasti si Manastur. „Unul dintre ultimele mari proiecte la care s-a lucrat pe vremea lui Ceausescu erau fabricile de mancare. Au fost construite la rosu, nu terminate. Primele mall-uri din Bucuresti au fost construite in aceste fabrici de mancare", spune Tudose. „Din punct de vedere al amplasarii, si la Cluj am facut asta. Aici urma sa primesti mancarea, in sufertas, iar cei care nu munceau urmau sa nu manance. A fost o perioada de tranzitie: cei care mergeau la slujba mancau acolo, pentru mic-dejun si cina primeau alimente. In spatele Liceului de Informatica am studiat un amplasament pentru o fabrica de mancare".

Toate documentatiile pentru marile proiecte de infrastructura din Cluj au trecut prin mana vicepresedintelui Consiliului Popular Judetean de atunci si presedinte al Consiliului Tehnico-Stiintific din Cluj, Nicolae Beuran, acum consilier la Camera de Comert si Industrie Cluj. Toate proiectele mari aveau nevoie de avizul sau, intre acestea spitalele - cel de Recuperare, cel de Boli Infectioase, Clujana si altele. „Nu erau o gaselnita doar a lui Ceausescu", spune acum Beuran despre „fabricile de mancare". „Acestea fiinteaza si acum, in strainatate, intr-un program mai amplu al administratiei locale. Am vazut asa ceva intr-un oras langa Bordeaux, Pesac. Duc mancarea pentru crese si gradinite, si la spitale, si ce mi s-a parut formidabil e asocierea acestei fabrici de mancare cu toti pensionarii. Le ducea mancarea acasa. Ii lua omului din pensie un cuantum, iar daca nu ajungea plateste Primaria".

„Si la noi la Cluj, in afara de studierea amplasamentului de la Liceul de Informatica, s-a facut una in Marasti", dezvaluie Beuran. "A fost ridicata si avea un fel de cantina. Ar fi trebuit sa faca mancare pentru mai multe segmente. Era ideea ca de ce sa fie la fiecare spital bucatarie? Mai bine una centralizata si trimitem acolo. Trebuia sa fie o treaba economica. Vii si faci multa mancare, e evident ca pretul pe unitatea de produs se reduce".

Proiectul nu a functionat insa decat cativa ani, si aceasta doar in Capitala, in Cluj nu s-a mai reusit implementarea. De vina ar fi cei care lucrau in cantinele spitalelor, care se simteau amenintati, spune Beuran. „S-a facut un studiu ca sa se vada cate astfel de fabrici ar trebui sa fie, a fost demarat programul si apoi s-a stins, s-a abandonat. Cei care puteau sa se opuna erau cei care functionau, care faceau mancare. Le-ai luat slujba daca ai concentrat totul in alta parte. Toti se gandeau la asta. La CUG si la alte combinate se desfiinta bucataria, maxim se pastra un punct de lucru, sa incalzesti mancarea".
Ceausescu a explicat intr-un discurs scopul acestor „fabrici de mancare": „oamenii, in primul rand femeile, dupa ce ies de la serviciu, sa treaca pe aici sa ia mancarea in sufertase pe care, o data ajunsi acasa, doar s-o incalzeasca si apoi s-o consume".

Bucuresteanul Razvan Barbulescu explica intr-un editorial pentru Jurnalul.ro cum functionau in Capitala aceste „fabrici de mancare": „Circurile foamei s-au lansat ca Fabrici de mancare in 1985. Era vorba despre un capitol din proiectul amplu al sistematizarii Bucurestiului. Construirea complexurilor agroalimentare si a "caselor de sanatate" faceau parte din modernizarea noii societati, "ca o dovada a grijii partidului pentru o alimentatie sanatoasa, pentru timpul liber al populatiei, dar si pentru prevenirea imbolnavirii". Sa le ramana si tovaraselor femei timp pentru copii, familie, instructie, o carte, un film".

„Complexurile agroalimentare erau un fel de hypermarketuri comuniste pentru oamenii muncii. Un fel de cantine uriase. Partidul avea grija de timpul gospodinei. Sa nu se mai omoare cu gatitul. Veneai cu sufertasul, fiindca aparusera sufertasele, si plecai ca la spital, cu mancare pentru neamul internat. O cooperativa chiar daduse lovitura, tot asa cum o alta se pricopsise confectionand ligheane din aluminiu pentru antena, ca sa prinzi bulgarii. Dar smecheria cu sufertasul n-a tinut. In primul rand, din punct de vedere psihologic. Sufertasul era sinonim cu saracia sau, cum ziceam, spitalul. Asa ca au ramas magazine si nu cantine. (...) Responsabilii cu aprovizionarea Capitalei au facut pe dracu'n patru sa umple cele doua complexuri cu marfa. In prima zi a fost ca la expozitiile culinare. Stateam pe Pantelimon, in apropiere de Piata Delfinului. Complexul era inaltat pe malul lacului, o constructie patratoasa din beton cu o cupola gigant (de aici si metafora cu circul). Beton cat intr-o hidrocentrala. Betonul era marca comunismului. Dincolo de orice chestie tehnica, era si un simbol pentru constructia durabila, trainicia comunismului, vesnicia. Statisticile ne obisnuisera cu cateva repere ca otel, aluminiu, ciment pe cap de locuitor. Fabricile de mancare erau o dovada ca si la acest capitol, Romania nu era mai prejos. (...) Ma apropiasem de un vanzator de la semipreparate, unul Dorel si nu mai stiu cum. Intre atatea vanzatoare erau si doi barbati. Unul era dom' Dorel. Era mandru ca lucreaza in cadrul unui centru atat de prosper. Inalt, halat de un alb impecabil, aer distins. Politicos, amabil si cu gesturi elegante. Parea scolit la centre de protocol. Avea ce vin­de si dadea incredere populatiei. Femeile erau innebunite dupa el. Do­rel era noua fata a comertului socia­list. (...) Nu era greu de inteles de unde venea bunastarea subita, de vreme ce batea vantul prin alimentare si bacanii. In subconstient, fiecare traiam cu teama ca minunea nu va tine. Si n-a tinut. Caderea complexurilor a fost dramatica. Primul semn: pe la ora 5:00 dupa-amiaza, marfa se cam termina. In curand s-a terminat pe la pranz. Apoi n-a mai fost decat dimineata, cu cozi interminabile, si tot asa. Au venit zilele cand prin complex sufla vantul. Nici legumele nu mai erau ce-au fost odata. Dorel era din ce in ce mai pleostit. Intr-un tarziu a disparut de tot".

In anul 1989, anul inlaturarii regimului comunist, doar doua circuri ale foamei erau terminate, ambele in Bucuresti. Unul dintre ele, cel din cartierul Pantelimon, este acum parte dintr-o piata publica in zona Delfinul. Al doilea face parte din complexul comercial Unirea. Unele circuri ale foamei lasate neterminate la caderea regimului comunist au fost mai tarziu terminate ?i transformate in mall-uri: Bucuresti Mall, City Mall sau Plaza Romania. Un alt „circ al foamei" a fost transformat intr-o universitate - Universitatea Crestina „Dimitrie Cantemir" de la Timpuri Noi.

Aurora Belouz, la vremea aceea inginer tehnolog in Directia de Aliment, Alimentatie Publica din Ministerul Comertului Interior, spune pentru Jurnalul National geneza acestei idei.
Din China a venit si ideea fabricilor de mancare. Aurora Belouz a participat la infiintarea primei astfel de cantine orasenesti: "Fabricile de mancare au fost tot o influenta a unor vizite, indeo­sebi in China, Coreea, unde toata lumea manca prin aceste fabrici de mancare. De fapt, bucatariile mari de bloc s-au transformat in fabrici care trebuiau sa faca mancare in scop industrial. Trebuiau sa faca ciorba de burta in marmite de sute de kilograme.

De ce s-a dorit asa ceva? Tocmai ca sa dirijeze exact aceste fonduri de marfa si sa stranga surubul, sa se faca economii. Pentru ca acea cota pe care ne-o dadea nu prea ajungea, nu era chiar suficienta, mai ales pentru o familie mai numeroasa, care avea copii in crestere, si atunci foarte multa lume apela la restaurante de unde cumpara carne cruda evaluata in friptura sau preparata, desigur mai scump, dar era multumitor ca exista un mijloc de procurare fara sa mai stai atat la coada.

La un moment dat s-a dibuit toata treaba asta, si atunci s-a hotarat sa strangem surubul si mai si. Sa ii ducem pe toti la fabricile de man­care. Circurile foamei erau fabricile de mancare. Mai intai, s-a facut «Unirea». S-au conceput aproape de '89. In '90 trebuia sa iau conducerea fabricii Timpuri Noi, cladire care acum este sediul unei facultati.

La «Unirea», mancarea se facea in scop industrial. In fata fiecarei fabrici era o unitate de servire, de livrare (o linie cu autoservire), nu pretentioasa, o linie comuna, «impinge tava». Acolo venea lu­mea si manca, pentru ca nu avea carne pe piata. Preturile erau medii pentru salarii­le din vremea respectiva, dar nu spectaculos de mici sa zici ca era acolo o aglo­meratie teribila.

Au fost foarte multe probleme, pentru ca lumea a perceput ca atare fenomenul. In sensul ca gustul preparatelor, oricat te-ai fi straduit, nu era la fel ca intr-o tigaie sau ca intr-o oala, era cu totul altceva. Si, in plus, specialistii din industrie nu prea erau specializati in asa ceva. Prima fabrica de mancare a fost facuta cu tot personalul de la abatorul Bucuresti. Erau ingineri de cursa lunga, care stiau sa faca tone de diverse si mai aveau si cate un bucatar, doi.

Problema este ca n-a prea prins la public, din retinere... «Ce ne dau astia la colectiv sa mancam?», era intrebarea pe care si-o punea populatia. Si apoi, pentru ca mancarea nu avea aceeasi calitate pe care o stia gospodina".

Ioan-Marius Bucur, prodecanul Facultatii de Istorie a UBB si un pasionat al istoriei contemporane, arata contextul international in care a aparut aceasta idee a alimentarii „la comun": „in ultimul deceniu al regimului comunist, anii '80, toate tarile socialiste se confruntau cu o criza economica si sociala, alimentata de factori exogeni - criza petrolului dni anii 1970, mai exact cresterea pretului titeiului, decalajele tehnologice fata de economiile occidentale, care faceau ca preturile produselor manufacturate sa fie in defavoarea economiilor socialiste, etc - si factori endogeni: decizia lui Ceausescu de a achita datoria externa, in contextul pierderii clauzei natiunii celei mai favorizate, decizia SUA fiind legata de nerespectarea drepturilor omului, ineficienta sistemului de planificare economica si altele. „Pe scurt, costurile ineficientei economice au fost transformate in costuri sociale. Asa s-a ajuns la rationalizarea, prin introducerea cartelelor, incepand cu 1981, a unor bunuri alimentare - zahar, ulei, lapte, paine - si nealimentare - energie electrica, benzina si motorina. In Romania, aceste rationalizari, restrictii si penuria de bunuri au atins cote necunoscute in tarile socialiste veicne. Intr-un astfel de context economico-social a fost lansat si celebrul program de „alimentare sanatoasa" a poporului roman", explica el. Bucur precizeaza insa ca nu stie de planurile regimului comunist de infiintare a celor doua „fabrici de alimente" din Marasti si Zorilor.

ceausescu cluj proiect fabrici marasti manastur infrastructura
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0899 (s) | 33 queries | Mysql time :0.015162 (s)