News Flash:

Cum au masacrat ungurii 240 de romani: au scos un copil din burta mamei cu baioneta, pe viu, au dat foc preotului, au ucis tati in fata fetitelor

16 Noiembrie 2017
786 Vizualizari | 0 Comentarii

In doua nopti tragice – 9 si 13 spre 14 septembrie 1940 -, trupele maghiare cantonate in Transilvania de Nord in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial au ucis, miseleste, 240 de romani nevinovati.

La atrocitati au participat si etnicii unguri locali. Unii au uitat dar, de iertat, nu au putut ierta, niciodata. ”Pe surioara Paulina, de 11 luni, au sfartecat-o in leagan”, au povestit supravietuitorii. Una dintre cele mai mari drame ale istoriei noastre.

Precizare: faptele petrecute sunt prezentate intocmai cum s-au desfasurat, pe baza documentelor existente si ale declaratiilor martorilor. Nimeni nu cere invrajbire, dar astfel de crime impotriva civililor nevinovati, majoritatea lor copii, nu pot trece neobservate chiar si in miezul unui razboi mondial. Plangem dupa Bataclan, ne ingrozim la ceea ce se petrece in Siria, dar ignoram evenimentele petrecute la noi in tara.

Pe 30 august 1940, Dictatul de la Viena, un rezultat al asa zisului arbitraj politic germano – italian, fura Romaniei o mare parte din teritoriu. Concret, nord-vestul Transilvanei intra sub ocupatia Ungariei horthyste. Din 23 de judete, opt sunt instrainate in totalitate, alte trei devin ”sfartecate”. Aproape imediat aveau sa inceapa masacrele impotriva populatiei civile romanesti, numai in judetul Salaj inregistrandu-se 477 de romani morti.

Dupa crimele din 8 septembrie 1940, cand trupele armatei ungare au ucis 11 persoane in comuna Ciumarna, efective maghiare apartinand batalionul ”22 Graniceri Debretin”, aflat sub comanda locotenentului Akosi, intra in comuna Treznea, pe 9 septembrie. Dupa ocuparea satului, se dezlantuie urgia. Primele victime sunt copiii aflati cu vitele la pascut. Cadavrele lor au fost descoperite, ulterior, pe izlazul comunal. Romani si evrei au fost masacrati cu focuri de mitraliere, strapunsi cu sabiile si baionetele, iar casele atacate cu grenade si incendiate. In urma acestor incidente mor 93 de persoane. Preotul ortodox Traian Costea este ars de viu in casa parohiala incendiata.

”Soldati inarmati se razboiau cu femei casnice, cu pruncii, cu mosnegii; incep sa arda case, primaria este cuprinsa de flacari, se aude o puternica detunatura din centrul comunei, care a bagat si mai mult oamenii in sperieti. Grupe de catane rascoleau gospodariile si, sub amenintarea baionetelor, se faceau coloane de nevinovati, care erau impuscati, gauriti cu baionete, condusi spre locuri unde urmau sa fie executati. Motivul? Erau romani” – Octavian Lazar Cosma, Presedinte al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, ai carui parinti, invatatorii Lazari si Aurelia, au fost executati atunci.

Crimele fac inconjurul lumii. Degeaba…
Lumea civilizata se sperie. Lordul Edmond Fitzmaurice, insarcinat cu Afacerile Externe la Londra, spune ca: Atitudinea provocativa a minoritatii maghiare fata de romani poate, de la un moment la altul, sa dea nastere la revolte sangeroase, ale caror consecinte sunt incalculabile. Ungurii urmaresc o politica violenta si oarba impotriva nationalitatilor supuse Coroanei, in mod deosebit impotriva romanilor.”

Ip-ul este o localitate din judetul Salaj, la 45 de kilometri de Zalau. Armata a II-a ungara este cantonata, deja, aici, Sub pretextul razbunarii celor doi militari maghiari morti intr-o explozie, pe 7 septembrie, locotenentul Vasvari Zoltan decide, pe baza unui motiv inexistent, sa porneasca macelul. De fapt, regizeaza. Trage cateva focuri de arma in aer, urla ca ostasii lui au fost atacati de catre ”banditii” roman, trebuie sa existe o pedeapsa. E ora 11 noaptea, 13 spre 14 septembrie, cand iadul se dezlantuie. Pe 2 septembrie 2008, la 68 de ani de ani de la ororile de atunci, Gavril Butcovan, unul dintre putinii supravietuitori, povestea, cu lacrimi in ochi, pentru ziarul ”Gardianul”:

„In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric si m-a cuprins o frica ce nu o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete, printre care 8 copii. Locuinta era compusa din doua incaperi. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta, focurile de arma intetindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, spunandu-ne apoi ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra.

Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama i-a zis tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, soldatii erau deja in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptand pustile spre noi. Ne-au spus rastit in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat, aratand spre leaganul unde se afla sora mea cea mica, ce va intampla cu fetita, la care i-au raspuns ca o creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei.

M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al parintelui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperata, striga <>, a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap.

Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta. Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe Paulina.”

Alte evenimente nu pot fi povestite, din cauza duritatii lor. Gheorghe Leonte are sotia in durerile facerii. Barbatul pleaca dupa moasa, dar, pe drum, are ghinionul de a se intalni cu horthystii. Este impuscat. Conform martorilor, copilul este scos din burta cu baionetele, in curtea casei! La cimitirul din localitate, Maria Sarca si Maria Olla, ultima de doar 15 ani, nu-s moarte cand sunt aruncate in groapa comuna si ingropate de vii. Pentru respectatrea adevarului istoric trebuie spus ca nu toti etnicii maghiari au colaborat la crime. ”Cel putin trei familii de romani au scapat pentru ca ungurii au sarit in ajutorul lor”, isi mai aduce aminte Butcovan.

Pe 13 martie 1946, dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, Tribunalul Poporului din Cluj da drept veridice actiunile maghiare din 1940 si condamna, in contumacie, zeci de unguri. Logic, nimeni nu ispaseste o secunda de detentie.
In 1983, in comuna Ip se ridica un monument in memoria victimelor de atunci, iar in 1995 asezarea este declarata oras martir. Cu atat raman cei de prin partea locului. Desi pare greu de crezut, nea Gavril traieste pana in 2010. Moare pe…14 septembrie, fix in ziua in care, cu sapte decenii in urma, mai pierise o data. Sau odata…

Surse: Turlea, Petre, ”Ip si Traznea, Atrocitati maghiare si Actiune diplomatica”, Editura ”Enciclopedica”, Bucuresti, 1996, Revista ”Historia”

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

Galerie Foto

j9
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0829 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023778 (s)