News Flash:

Cum este sarbatorita Ziua Europei la Cluj

9 Mai 2013
1133 Vizualizari | 0 Comentarii
Ziua de 9 mai, care are o tripla semnificatie - Ziua Europei, Ziua Victoriei impotriva fascismului, Proclamarea independentei de stat a Romaniei in 1877 - a fost marcata in tara prin diferite manifestari culturale, artistice sau militare, la care au participat autoritati locale.

Ziua Europei
este marcata la Cluj-Napoca printr-o suita de evenimente. La Centrul de Cultura din Parcul "Simion Barnutiu" incep "Intalnirile Europene de la Cluj", organizate de Institutul Francez, sub patronajul Ambasadei Frantei in Romania. Tema editiei din acest an a manifestarii, care se va desfasura timp de trei zile, la Cluj-Napoca, Turda si Bistrita, este "Apa, energia, deseurile si dezvoltarea durabila".

Dupa deschiderea reuniunii, directorul Institutului Francez, Cristophe Pomez, primarul Emil Boc si participantii la acest eveniment au plantat un tei in Parcul "Simion Barnutiu", in semn de pretuire a infratirii dintre orasele Cluj-Napoca si Nantes (Franta) - care este in acest an "Capitala Verde a Europei".

Editia a doua a Festivalului Fotografiei Europene, organizata de Asociatia "Euro Foto Art" in parteneriat cu Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si cu Biroul de Informare a Parlamentului European ofera publicului posibilitatea de a admira, incepand de joi, la Galeria "Stars", o suita de 64 de fotografii alb-negru si color realizate de artisti membri ai Asociatiei Germane de Fotografie. Expozitia cuprinde mai multe din genurile artei fotografice - eseu, portret, peisaj, socio-fotografie si sport.

Reprezentanti a peste 20 de organizatii neguvernamentale si institutii prezinta publicului, joi si vineri, la standuri amplasate in Parcul "Simion Barnutiu", informatii despre Ziua Europei, precum si despre Zilele Regio Transilvania de Nord. La Centrul de Cultura se vor desfasura mese rotunde avand ca teme protectia mediului in Uniunea Europeana. Clujenii sunt invitati, vineri, la Zilele Regio Transilvania de Nord, la prezentari de proiecte finantate prin Programul Operational Regional (POR) 2007-2013.

Tot joi, la Turnul Croitorilor se desfasoara dezbaterea-atelier "Do you speak Europe?", eveniment organizat de Centrul pentru Dialog European si Diplomatie Culturala (DEDiC), in parteneriat cu Centrul pentru Politici Publice (CENPO). La dezbatere participa reprezentanti ai societatii civile care deruleaza programe axate pe ideea apartenentei armonice la comunitatea europeana.

ziua europei cluj-napoca institutul francez por dedic cenpo
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0869 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010707 (s)