News Flash:

Data alegerilor locale, la mana magistratilor. S-a cerut in instanta anularea Hotararii de Guvern

14 Martie 2016
376 Vizualizari | 0 Comentarii
alegeri
Fostul europarlamentar Sebastian Bodu a atacat in instanta de contencios administrativ Hotararea Guvernului care stabileste data alegerilor locale, cerand anularea acesteia, deoarece stipuleaza alegerea primarilor intr-un tur.

"Am solicitat instantei de judecata, in procedura contenciosului administrativ, anularea Hotararii Guvernului nr. 51/2016 privind stabilirea datei alegerilor locale din anul 2016, avand in vedere ca a fost emisa in baza unei dispozitii legale neconstitutionale, in speta art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 privind alegerea autoritatilor locale", anunta Bodu pe Facebook.

El precizeaza ca articolul 101 din lege prevede ca "este declarat ales primar candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi valabil exprimate".

"Prin decizia ca alegerile locale sa se desfasoare la o data unica (5 iunie 2016) se stabileste un singur tur de scrutin, in loc de doua tururi, asa cum ar trebui sa fie daca regulile traditionale, in acord cu Constitutia, ar fi respectate. Asadar, desi H.G. nr. 51/2016 se bazeaza pe un text de lege, faptul ca acesta este afectat de un viciu de neconstitutionalitate face ca efectele sale sa fie nule, ceea ce duce, conform principiului quod nullum est, nullum producit effectum, la nulitatea actului administrativ normativ subsecvent, care este Hotararea de Guvern", explica Sebastian Bodu.

El mentioneaza ca a initiat acest demers juridic in speranta ca va putea modifica actualul sistem de alegeri, foarte pagubos pentru democratie.

"Alesii locali trebuie sa fie reprezentativi pentru localitatile pe care le vor administra, astfel ca trebuie sa beneficieze de un vot care sa ii legitimeze in fata electoratului. Un primar nu poate reprezenta doar 15% din electoratul unei localitati. Stim ca de multe ori politicienii nu reactioneaza la presiunea publica, la dorintele alegatorilor. Am vazut, in 2012, ce a insemnat alegerea primarilor intr-un singur tur si ce au facut multi dintre acestia in locurile unde au condus, sectorul 6 din Bucuresti fiind, de exemplu, un astfel de loc", mai sustine el.

Bodu spune ca a initiat acest demers juridic deoarece Partidul National Liberal a anuntat intentia dar nu a cerut instantei anularea HG 51/2016, dupa raspunsul negativ pe care l-a primit de la Guvern chiar mai devreme cu cateva zile decat l-a primit el.

"Din tot acest joc de glezne nu pot sa deduc decat ca niciunul din cei doi mari jucatori politici (PSD si PNL) nu isi doreste revenirea la doua tururi de scrutin, ceea ce arata, probabil, ca blatul functioneaza foarte bine, acelasi blat negociat cu ocazia adoptarii, in mai 2015, Legii nr. 115 privind alegerea autoritatilor locale", mai sustine el.

"Stiu ca sansele de succes ale demersului meu juridic sunt mici, dar formatia mea profesionala si simtul civic nu imi permit sa abandonez folosirea oricaror cai procesuale pentru a reveni la un proces electoral cat mai reprezentativ pentru cetateni, pentru alesii locali, pentru procesul democratic", incheie Sebastian Bodu.

PNL a depus miercuri actiunea in contencios administrativ prin care contesta Hotararea de Guvern de organizare a alegerilor locale, a anuntat copresedintele PNL Alina Gorghiu, dupa sedinta Biroului Politic National al partidului.

Alina Gorghiu a tinut sa mentioneze ca demersul liberalilor nu este tardiv, atat timp cat este facut inainte de data de 5 iunie.

Copresedintele PNL Alina Gorghiu a anuntat, marti, pe Facebook, ca Guvernul a raspuns plangerii prealabile a liberalilor privind hotararea de Guvern care stabileste data alegerilor locale, ea precizand ca din acest moment partidul poate continua demersurile care deschid calea invocarii exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor legate de alegerea primarilor intr-un singur tur de scrutin.

PNL astepta raspunsul Guvernului pentru a ataca in contencios administrativ hotararea, unde sa ridice exceptie de neconstitutionalitate. Liberalii au recurs la aceasta procedura deoarece hotararile Guvernului nu pot fi atacate direct la Curtea Constitutionala.

Liberalii sustin ca organizarea alegerilor intr-un singur tur de scrutin va duce la schimbarea a numai 16-17 procente dintre actualii alesi locali, insa organizarea a doua tururi de scrutin ar duce la un procent de peste 70% de primari noi.

Conform hotararii de Guvern, alegerile locale urmeaza sa aiba loc in 5 iunie.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0961 (s) | 22 queries | Mysql time :0.030955 (s)