News Flash:

De ce a fost arestat Boureanu: A dat dovada de un dispret surprinzator. A vrut sa-l injoseasca pe politist

4 August 2017
597 Vizualizari | 0 Comentarii
Cristian Boureanu
Cristian Boureanu a vrut sa-l injoseasca pe politist, nu doar sa il agreseze, avand in vedere zona corpului care a fost vizata in momentul lovirii, el dand dovada de "un dispret surprinzator", arata judecatorii de la Tribunalul Bucuresti, in motivarea deciziei de prelungirea a arestarii preventive.

"Faptul ca la momentul celei de-a doua opriri in trafic, intimatul-inculpat, refuzand sa se supuna solicitarilor adresate in conditiile legii de catre persoana vatamata, a ajuns sa o agreseze in mod repetat pe aceasta, a doua agresiune fiind desfasurata in prezenta a numerosi reprezentanti ai autoritatii statului, constientizand ca actiunea sa este inregistrata, atesta o deosebita indrazneala si un dispret surprinzator, nu doar pentru integritatea fizica a altei persoane, ci, si mai grav, pentru ceea ce acea persoana reprezenta-autoritatea statului, desi intimatul-inculpat invoca in mod repetat ca are experienta in ceea ce priveste relatia cu organele statului si, in special, cu politia.

Grav este si faptul ca a doua lovitura pe care se presupune ca intimatul-inculpat i-a aplicat-o persoanei vatamate, avand in vedere zona corpului care a fost vizata, era destinata nu doar sa provoace victimei o suferinta fizica puternica, dar si sa o injoseasca", explica judecatoarea Anca Saru, de la Tribunalul Bucuresti, in motivarea deciziei.

Conform sursei citate, in ceea ce priveste existenta unei provocari din partea politistilor, instanta arata cu nu poate fi vorba despre asa ceva, mai ales ca Boureanu este cel care a recurs la gesturi si cuvinte jignitoare la adresa organelor de politie.

"Imediat dupa controlul de rutina efectuat cu ocazia primei opriri in trafic a autoturismului intimatului-inculpat, in cadrul caruia nici macar intimatul-inculpat nu sustine ca organele de politie care au efectuat controlul ar fi avut o atitudine neadecvata, intimatul-inculpat este cel care a apasat in mod repetat claxonul si a recurs la gesturi si cuvinte jignitoare la adresa organelor de politie, fapt care a determinat o noua oprire in trafic a autoturismului in vederea efectuarii demersurilor necesare sanctionarii contraventionale a acestuia", se mentioneaza in motivare.

Astfel, judecatorul Tribunalului Bucuresti apreciaza ca arestul preventiv este singura masura preventiva ce poate fi aplicata fostului parlamentar.

"Un prim argument in sustinerea acestei concluzii este acela al gravitatii sporite a activitatii pretins infractionale pe care se retine ca exista suspiciunea rezonabila ca intimatul-inculpat a desfasurat-o. Astfel, exista banuiala rezonabila ca acesta a generat incidentul soldat cu inculparea sa sub aspectul unei infractiuni de o gravitate sporita, pornind de la un simplu control rutier, legal desfasurat, adresarea de invective si gesturi jignitoare, sanctionabila chiar si in raporturile cu un simplu cetatean, cu atat mai mult, cu un reprezentant al autoritatii statului, neprimind pana la acest moment o explicatie din partea intimatului inculpat", se arata in documentul citat.

Pe 20 iulie, procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 i-au trimis in judecata pe Cristian Boureanu, acuzat ca a agresat un politist rutier, si pe iubita sa, Laura Dinca, pentru marturie mincinoasa.

Pe 9 iunie, in jurul orelor 01:30, masina in care se afla Cristian Boureanu a fost oprita in trafic, in zona Piata Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei de un echipaj de politie rutiera.

Procurorii sustin in rechizitoriu ca acesta "s-a manifestat violent, la momentul solicitarii documentelor de identitate de catre un agent de politie din cadrul DGPMB - Brigada Rutiera, in sensul ca l-a amenintat pe acesta, i-a prins degetele mainii drepte prin inchiderea portierei autoturismului, i-a rasucit mana stanga, i-a rupt camasa uniformei de serviciu si l-a lovit cu genunchiul in zona inghinala, provocandu-i leziuni traumatice care pot necesita un numar de 15-20 zile de ingrijiri medicale".

Potrivit procurorilor, fiind audiata in calitate de martor, pe 9 iunie si 6 iulie, Laura Dinca, iubita lui Cristian Boureanu a facut afirmatii mincinoase si "a creat o situatie favorabila fostului deputat". Astfel, declaratia acesteia din 6 iulie este in contradictie cu cea anterioara si cu probatoriul administrat in dosar.

Dosarul a fost trimis spre solutionare Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.

Cristian Boureanu a mai fost implicat intr-un incident in septembrie 2016, cand si-a batut fiica pe strada, fiind cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0899 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021142 (s)