Începând de la 1 iulie 2019, la Cluj-Napoca se va implementa colectarea selectivă a deșeurilor pe 4 fracții: deșeuri reziduale, hârtie/carton, plastic/metal, sticlă.

"Începând de săptămâna viitoare, pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca vor putea fi consultate zilele și intervalele în care se ridică fiecare fracție, pentru fiecare din cele patru categorii de deșeuri fiind utilizate mașini de salubritate dedicate", a declarat viceprimarul Dan Tarcea, la un post de radio local. 

În cartierele de blocuri (la asociațiile de proprietari) colectarea selectivă a deșeurilor se va face în recipienți de plastic colorați specific pentru fiecare fracție, amplasați la punctele de colectare.

În ceea ce privește gospodăriile individuale (case), colectarea selectivă a deșeurilor se va face în saci de plastic colorați specific pentru fiecare fracție, furnizați în mod gratuit de operatorul de salubritate. 
Deșeurile reziduale se vor colecta în pubela furnizată de operator.

Culorile specifice pentru pubele, respectiv saci menajeri pentru fiecare fracție sunt: 

– deșeuri reziduale: negru;
– plastic/metal: galben; 
– hârtie/carton: albastru;
– sticlă: verde.

coral