News Flash:

Deputatul Adrian Gurzau cere demisia prefectului Vuscan si cercetarea sa

23 Ianuarie 2014
1255 Vizualizari | 0 Comentarii
Avand in vedere prevederile Anexei la Ordinul Prefectului nr. 434 din 25.10.2013, privind Regulamentul de organizare si functionare a Institutiei Prefectului judetului Cluj, potrivit careia prefectul (Cap. II, Art. 4, 1.g,) “dispune, in calitate de presedinte al Comitetului judetean pentru situatii de urgenta, masurile care se impun pentru prevenirea si gestionarea acestora si foloseste sumele special prevazute in bugetul propriu cu aceasta destinatie”,

Constatand situatia gestionata extrem de prost in teren cu ocazia accidentului aviatic din data de 20 ianuarie 2014, din cauza careia, prin neinterventie conform prevederilor legii, s-a ajuns la decesul a doua persoane, respectiv pilotul Adrian Iovan si medicul rezident Aurelia Ion, deputatul PDL Cluj, Adrian Gurzau solicita demiterea prefectului Gheorghe Vuscan, precum si cercetarea acestuia sub aspectul savarsirii infractiunii de neglijenta in serviciu. Constituie neglijenta in serviciu faptul ca domnul prefect Gheorghe Vuscan nu a actionat conform prevederilor legii pentru a constitui Celula de criza a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta in asa fel incat sa nu se produca pierderi umane - in intervalul orar dintre ora in care a fost alertat cu privire la accident, respectiv ora 16.20, si pana la ora la care, de unul singur, in afara desfasurarii extraordinar de inutile de forte, un localnic a ajuns primul la locul accidentului, respectiv ora 21.13.

Modul haotic in care si-a manifestat autoritatea in teren demonstreaza aceasta neglijenta in serviciu. Astfel, Serviciul Salvamont Cluj, desi este alcatuit din oameni cu experienta si dotare deosebita pentru conditii de interventie pe munte a fost alertat ultimul, la cateva ore dupa primirea semnalului de alerta ISU. Conform declaratiilor sefului Serviciului Salvamont Cluj, "e o mare problema, ca am fost anuntati foarte tarziu". Iar serviciul “nu apare pe indexul de alarmare la 112. Daca se intampla un accident pe munte, o ratacire a cuiva pe munte, noi aflam ultimii. Nu suntem parte a celulei de criza”. Cu toate acestea, ei s-au "deplasat, dupa informatiile primite, in Poiana Horii, am ajuns la centrul de comanda, unde erau reprezentantii ISU si prefectul” si au „urmat strict indicatiile date".

Indicatii contradictorii, date fara noima, deoarece Prefectul Gheorghe Vuscan, seful legal al ISU Cluj – pe raza administrativ teritoriala a caruia s-a produs accidentul, si-a facut aparitia in zona localitatii Poiana Horea, langa padurea Ursoaia, luni seara, in jurul orei 20.00, la aproape 4 ceasuri dupa ce conform legii ar fi trebuit sa constituie celula de criza. In plus, conform declaratiilor martorilor, “avea un pliant turistic in mana si stabilea zonele in care trebuie sa mergem”. De asa maniera a coordonat actiunile incat, conform declaratiilor martorilor, ”in jurul orei 20.30 - 21.00, noi eram la Poiana Horea, la Pasul Ursoaia, si prefectul Gheorghe Vuscan ne-a transmis sa ne deplasam spre Crucea Iancului, din Marisel, pentru ca cei din avion au spus ca au vazut o pista de schi. Aceasta zona este in partea opusa zonei in care s-a prabusit avionul, la circa 35 - 40 de kilometri distanta”.

Acest prefect total incompetent si in afara atributiunilor de serviciu trebuie sa fie demis si cercetat conform legii pentru neglijenta in serviciu. Neglijenta in urma careia au murit doi oameni.
Biroul de presa al PDL Cluj
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1456 (s) | 24 queries | Mysql time :0.046703 (s)

loading...