News Flash:

Dieter Stanzeleit a pierdut procesul in care cerea sa fie recunoscut fiu al Regelui Mihai I

23 Martie 2016
263 Vizualizari | 0 Comentarii
Regele Mihai
Cetateanul german Dieter Stanzeleit a pierdut definitv procesul in care cerea sa fie recunoscut drept fiu al Regelui Mihai I, a decis, marti, Curtea de Apel Bucuresti.

 "Respinge ca neintemeiata, cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene pentru a se pronunta cu titlu preliminar. Respinge recursul", se arata in decizia Curtii de Apel Bucuresti, consecinta fiind aceea ca Dieter Stanzeleit, cetatean german, pierde definitv procesul prin care a cerut sa fie recunoscut ca fiu biologic al Regelui Mihai I al Romaniei.

Procesul a fost deschis in anul 2013, in urma unei actiuni introduse de Dieter Stanzeleit pe rolul Judecatoriei Sectorului 1.

In deschiderea cererii depusa la instanta, Stanzeleit arata ca, "in prezent, aparenta de drept, neconforma cu realitatea biologica, si care rezulta din actul de nastere, este ca tatal subsemnatului este defunctul Max Bernhard Stanzeleit ce figureaza in acest act, la pozitia «tata»".

"Insa, in realitate, tatal biologic al subsemnatului este Majestatea Sa Regele Mihai I al Romaniei, realitate pe care dintotdeauna am cunoscut-o, fiindu-mi mai apoi confirmata si de «mama» mea «adoptiva», respectiv Dna. Irmgard Stanzeleit, ce mi-a destainuit (de fapt confirmat) ca, la inceputul anului 1945, copil fiind, am fost lasat, de catre persoane necunoscute, intr-o stare fizica extrem de precara (ranit si sangerand) spre ingrijire doamnei Irmgard Stanzeleit, ce din compasiune a acceptat primirea mea, cu atat mai mult cu cat, in perioada respectiva se ingrijeau de fiul lor, ce isi traia ultimele zile (si care, la scurt timp a si murit) pe nume Dieter Stanzeleit, pe care, mai apoi, practic l-am «substituit»", relateaza acesta in solicitarea depusa la instanta.

Semnatarul actiunii mai noteaza in documentul citat ca, in 1994, a decis sa initieze unele investigatii, pe cont propriu, privind trecutul sau si, in special, destinul mamei sale biologice Nerissa Jane Irene Bowes Lyon, intrand astfel in contact cu mai multi martori oculari si istorici, care i-au relatat ori confirmat realitati pe care le cunostea sau pe care doar si le amintea.

Dieter Stanzeleit a deschis anterior actiuni cu acelasi obiect in Germania si in Elvetia.

In 2006, el a publicat o cartea "Regina pierduta", in care sustine, de asemenea, ca este fiul natural al Regelui Mihai.

In iulie 2000, tot Stanzeleit si-a exprimat dorinta de a aduce in Romania ramasitele pamantesti ale regelui Carol al II-lea si ale Reginei Elena - parintii Regelui Mihai I.

dieter stanzeleit tatal biologic regina pierduta regelui mihai
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0887 (s) | 33 queries | Mysql time :0.034976 (s)