News Flash:

Directorul adjunct al Politiei Romane, despre cazul Elodia: "Pentru prima oara, avem o condamnare definitiva fara cadavru"

23 Iunie 2014
1833 Vizualizari | 0 Comentarii
Directorul adjunct al Politiei romane, chestorul Viorel Vasile, a facut in urma cu putin timp noi dezvaluiri despre ancheta din dosarul Elodia. E vorba de informatii si dovezi care au dus la condamnarea lui Cristian Cioaca la 15 ani de inchisoare.

“Cu siguranta e o condamnare pe merit. Tinand cont de imprejurarile in care s-a comis fapta, si de atitudinea condamnatului, pedeapsa trebuia sa fie mai mare. Este singura condamnare, din cate stiu, cu maximul de pedeapsa prevazuta de Codul Penal pentru loviri cauzatoare de moarte. Acest caz reprezinta pentru Politia Romana singurul caz in care avem o condamnare definitiva fara cadavru si fara marturisire. E o premiera si un lucru demn de salutat. S-a dat astfel un semnal pentru cei care ar mai putea comite fapte de omor - ascunderea cadavrului nu inseamna absenta condamnarii”, a declarat directorul adjunct al Politiei romane, chestorul Viorel Vasile, citat de stirileprotv.ro.

Cristian Cioaca ar fi putut beneficia de circumstante atenuante, daca recunostea fapta si dezvaluia locul cadavrului. Vazand pozitia lui dupa ce a iesit din arest si hotararea instantei de a nu-l aresta preventiv, am fost convins ca nu va recunoaste niciodata”, a mai adaugat Viorel Vasile.

Citeste si: CRISTIAN CIOACA, condamnat 15 ani si 8 luni de inchisoare

Directorul adjunct al Politiei romane sustine ca mai sunt inca sanse pentru gasirea cadavrului Elodiei, mai ales ca exista precedente in acest sens, in care trupurile victimelor au fost gasite si dupa cateva zeci de ani. Acesta a precizat ca, plecand de la datele anchetei, cadavrul ar fi undeva pe o raza de cel mult doua sute de kilometri de Brasov, luand in calcul timpul avut la dispozitie de autor pentru comiterea faptei.

“Multitudinea urmelor de sange, despre care s-a stabilit cu certitudine ca apartin Elodiei Ghinescu, folosindu-se cele mai noi tehnici de expertiza, au fost principalul factor pentru condamnare”, a spus Viorel Vasile.

In ciuda meseriei sale, Cristian Cioaca nu avea oricum experienta sau cunostintele necesare pentru a influenta in vreun fel ancheta, considera directorul adjunct al Politiei romane.

Viorel Vasile, directorul adjunct al Politiei romane: “Au fost speculatii ale apararii, cum era normal, dar nu a fost, de fapt, niciodata vreun dubiu privind vinovatia. A fost vorba de un conflict spontan, nu premeditat, care mocnea. Tensiunea dintre cei doi a atins cu siguranta cote maxime in noaptea incidentului. Conflictul verbal a degenerat intr-unul fizic, dupa care a survenit decesul. Concluzia e ca nimeni nu poate scapa de bratul lung al legii.”

 Citeste si: LOVITURA PENTRU CIOACA: Procurorii cer pedeapsa MAXIMA

Politistul Cristian Cioaca, fostul sot al celebrei avocate, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Pitesti, la 15 ani si 8 luni de inchisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte si la plata a 380 de mii de euro daune.

Cristian Cioaca a fost incarcerat la Penitenciarul Colibasi, miercuri seara.

”Mi-a omorat fiica si i-a batjocorit cadavrul. Merita o pedeapsa mult mai mare. Mi-am pierdut copilul din cauza lui. A fost totul premeditat, merita o pedeapsa pe viata sau cel putin 25 de ani de inchisoare. A vrut sa o omoare cu doua-trei zile inainte, dar nu i-a reusit”, a declarat Emilia Ghinescu, dupa aflarea sentintei de condamnare a politistului la 15 ani si opt luni de inchisoare.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

condamnare pedeapsa codul penal cristian cioaca
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1309 (s) | 23 queries | Mysql time :0.038350 (s)