News Flash:

Dispozitivul viitorului - Vei putea construi orice obiect cu puterea mintii

24 Iunie 2013
680 Vizualizari | 0 Comentarii
Cercetatorii din Chile lucreaza, in prezent, la un proiect ambitios, care implica un sistem de ultima tehnologie ce ne va permite sa construim obiecte 3D doar gandindu-ne la ele.

Dispozitivul care va face posibil acest lucru arata ca o gheara portocalie de plastic si este suficient de mic incat il poti tine intr-o mana, arata BBC.

Chiar daca nu arata impresionant, aparatul este remarcabil din doua motive. Primul este ca dispozitivul a fost construit pe modelul unei imprimante 3D, iar celalalt este ca acesta e primul obiect din lume creat de puterea mintii.

Borna a fost realizata de oamenii de stiinta de la Santiago MarketSpace, un studio tehnologic din capitala chileana. Forma acesteia a fost determinata de gandurile designerului sau, care s-a folosit de un mecanism ce i-a inregistrat undele cerebrale. Este vorba despre George Laskowsky, directorul tehnic al Thinker Thing, firma care isi propune sa dezvolte sistemul de printare 3D cu puterea mintii.

Inginerii folosesc imprimantele 3D de mai bine de 20 de ani, acestea construind diverse obiecte bucata cu bucata din materiale precum plasticul. Cu toate acestea software-ul folosit de aceste imprimante este destul de sofisticat, asa ca specialistii vor ca proiectarea obiectelor sa fie posibila doar prin gandire.

"La ce sunt bune aceste imprimante daca baietelul meu nu isi poate construi propria jucarie?", a spus Bryan Salt, directorul Thinker Thing. Aici intervin Emotional Evolutionary Design (EED), software-ul care poate interpreta gandurile unei persoane. Acesta va contribui la ingeniosul proiect, care le va permite utilizatorilor sa-si creeze propriile obiecte folosindu-se numai de puterea mintii.

Initiatorii sustin ca primii care vor avea oportunitatea sa testeze acest aparat vor fi copiii din Chile, in cadrul unui turneu de prezentare care va avea loc la sfarsitul lunii iulie in scolile din tara.

Cei mici vor fi pusi in fata unui calculator pe care va rula programul Monster Dreamer, inovatia cercetatorilor din Chile. Pe monitor vor aparea diverse forme, iar reactiile copiilor vor fi preluate de dispozitivul Emotiv EPOC, care le va fi asezat pe cap.

Acesta este conceput pentru a capta semnalele electrice care provin din interactiunile dintre neuroni, folosindu-se de 14 senzori montati pe scalp. Cand stari precum entuziasmul sau plictiseala genereaza o anumita activitate cerebrala, dispozitivul va detecta ce forme sunt asociate cu reactiile emotionale pozitive.

Formele favorite vor aparea mai mari pe ecran, in timp ce celelalte se vor micsora. Apoi, cele mai mari forme vor fi combinate astfel incat va fi creat obiectul la care s-au gandit cei mici. Asadar, rezultatul final va fi reprezentat de un model unic 3D, gata sa fie scos la imprimanta ca un obiect solid.

gheara puterea mintii printare 3d imprimantele 3d chile
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.0780 (s) | 23 queries | Mysql time :0.010454 (s)