News Flash:

Doctorul Serban Radulescu si-a dat demisia din Partidul Conservator

4 Iunie 2015
613 Vizualizari | 0 Comentarii
Serban Radulescu
Doctorul Serban Radulescu, presedintele organizatiei judetene Cluj si vicepresedintele Regiunii de Nord-Vest a Partidului Conservator, si-a dat demisia, in cursul zilei de ieri, 2 iunie, din partid.
Acesta a trimis un e-mail pe adresa Secretariatului Partidului Conservator in care si-a facut cunoscuta decizia.

In exclusivitate pentru gornistul.ro, doctorul Serban Radulescu a facut urmatoarea declaratie:
„Azi mi-am trimis la Bucuresti demisia din partid. Nu pot sa declar decat ca, de mai multa vreme, s-a creat in randul membrilor de partid impresia ca Partidul Conservator nu are o conducere centrala care sa gestioneze corect problemele interne, precum si relatiile unui partid parlamentar, cum e Partidul Conservator, cu alte partide. Relatiile conducerii centrale cu organizatiile teritoriale, intalnirile si eventualele consultari ale conducerii centrale cu membrii si organizatiile in teritoriu au fost aproape inexistente.

Aceasta constatare nu e numai a mea, ci a majoritatii filialelor judetene. Exista in randul membrilor Partidului Conservator o stare de confuzie, de dezorientare in ceea ce priveste viitorul partidului. Eu am prezentat aceste probleme, atat in partid, cat si in spatiul public. Aceasta hotarare pe care am luat-o cred ca este normala si sper ca voi avea intelegerea celor cu care am construit organizatia Cluj a Partidului Conservator, precum si a colegilor din teritoriul din afara judetului cu care am colaborat foarte bine.

Din pacate, nu am putut evita despartirea de partidul pentru a carui dezvoltare  mi-am pus toata energia si experienta politica. Viitorul lui nu mai depinde de mine.

Ce voi face? Nu m-am decis, dar am un proiect de constructie politica. In foarte scurt timp voi hotara daca mai am energia si optimismul necesar unui nou proiect. Oricum, nu va fi legat de ceea ce inseamna esicherul politic actual in Romania.”


demisia partid partidul conservator
Distribuie:  
Incarc...

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1147 (s) | 35 queries | Mysql time :0.038321 (s)

loading...