News Flash:

Dodon vrea sa recheme ambasadorul din Romania, pentru ca i-a luat apararea lui Basescu

16 Ianuarie 2017
410 Vizualizari | 0 Comentarii
Dodon
Presedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a solicitat Guvernului initierea procedurii de rechemare a ambasadorului in Romania, Mihai Gribincea, dupa ce acesta declarase ca este posibil ca decretul de retragere a cetateniei lui Traian Basescu sa fie declarat neconstitutional.

In adresa transmisa premierului moldovean Pavel Filip, presedintele Dodon sustine ca Mihai Gribincea "a dat dovada de abuz si depasire a competentelor ce ii revin in calitate de ambasador, exprimandu-si opinia legalitatii Drecretului presedintelui Republicii Moldova privind retragerea cetateniei lui Traian Basescu".

Potrivit lui Igor Dodon, "prin alegatiile sale publice" Gribincea "nu doar a incalcat principiile etice, dar a si demonstrat sustinerea unor opinii contrare intereselor nationale ale Republicii Moldova".

De asemenea, Igor Dodon reitereaza ca niciun reprezentant al misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova nu are competente de a-si exprima opinia referitor la legalitatea actelor emise de presedinte in acest sens, luand in considerare faptul ca acordarea si retragerea cetateniei este competenta exclusiva a presedintelui Republicii Moldova si ii invita pe reprezentantii Corpului diplomatic sa reprezinte in exclusivitate interesele Republicii Moldova si sa actioneze in conformitate cu prevederile Constitutiei si legislatia R.Moldova.

Ambasadorul moldovean la Bucuresti: Relatiile politice cu Romania nu pot fi influentate foarte mult de acest decret

Ambasadorul Republicii Moldova la Bucuresti, Mihai Gribincea, a declarat, recent, intr-o emisiune la Digi 24, ca disputa din jurul cetateniei lui Traian Basescu nu poate zdruncina ansamblul relatiei bilaterale dintre cele doua tari, dar estimeaza, pe baza celor spuse de unii experti, ca decretul semnat de presedintele Igor Dodon ar putea fi declarat neconstitutional.

"Din 2014, Romania este principalul partener comercial al Republicii Moldova - 24,8% din exporturi vin spre Romania, 13% din importuri vin din Romania. Deci avem niste relatii politice, dar si la nivel de societate foarte intense, care nu cred ca pot fi influentate foarte mult de acest decret.

Cu atat mai mult ca, dupa cum ati mentionat si dumneavoastra, unul dintre parlamentarii din Republica Molodva a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la acest decret de retragere a cetateniei. Nu vreau sa anticipez rezultatul, dar expertii in domeniu spun ca sansele ca acest decret sa fie considerat anticonstitutional sunt foarte mari", a declarat ambasadorul Mihai Gribincea.

Ulterior, Igor Dodon a anuntat ca va cere Guvernului de la Chisinau revocarea ambasadorului Mihai Gribincea.

"Sunt surprins ca descopar ca unii ambasadori au devenit avocati ai unor politicieni din tara de resedinta si au cam uitat carui stat servesc", a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Presedintele Republicii Moldova sustinea ca este si mai grav cand acestia fac comentarii politice in raport cu autoritatile statului care i-a trimis in misiune.

"Aceasta vorbeste fie despre calificarea proasta profesionala a respectivului ambasador, fie despre angajamentele lui politice in detrimentul propriului stat si a conducerii acestuia. Anume in asa mod pot fi etichetate declaratiile ambasadorului moldovean la Bucuresti, care si-a permis comentarii impertinente si incompatibile cu statutul sau de Ambasador", afirma Dodon.

In 3 ianuarie, Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetatenia moldoveneasca lui Traian Basescu.

Fostul presedinte roman a reactionat spunand ca decizia lui Igor Dodon este una politica si a precizat ca urmeaza sa se consulte cu avocatii sai, pentru a decide ce va face in continuare.

Deputatul liberal-democrat din Republica Moldova Grigore Cobzac a contestat la Curtea Constitutionala de la Chisinau acest decret al presedintelui Igor Dodon.

Saptamana trecuta, Curtea Constitutionala a Republicii Moldova a stabilit ca sesizarea deputatului liberal-democrat Grigore Cobzac nu este de competenta acestei institutii, ci a Curtii Supreme de Justitie.

Basescu, cetatean moldovean doar doua luni

Traian Basescu si sotia sa, Maria Basescu, erau cetateni moldoveni din 3 noiembrie, cand au depus juramantul: "Jur sa fiu cetatean devotat Republicii Moldova, sa respect cu sfintenie Constitutia si celelalte legi ale ei, sa nu intreprind nicio actiune care i-ar prejudicia interesele si integritatea teritoriala".

"Sunt mandru ca mi-am indeplinit visul de a avea cetatenie valabila pe tot teritoriul de la frontiera de Vest pana la Nistru si putin dincolo de Nistru. Un moment pe care eu si Maria nu o sa il uitam niciodata, un moment de care fiicele mele sunt mandre, un moment de povestit nepotilor", a scris atunci pe Facebook Traian Basescu.

Fostul presedinte si sotia sa au depus cererea de obtinere a cetateniei in luna martie a anului trecut, iar pe 9 iunie Nicolae Timofti a semnat decretul.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dodon mihai gribincea
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1035 (s) | 23 queries | Mysql time :0.013349 (s)