News Flash:

Doi studenti au castigat marele premiu la un salon de inventica de la Cluj cu un brat robotic

2 Aprilie 2013
1726 Vizualizari | 0 Comentarii
Ambitia i-a transformat pe doi tineri romani din simpli amatori, in oameni de stiinta de talie mondiala, dupa ce au castigat un prestigios concurs de inventica de la Cluj.

Valentin Gurgu (25 ani) si Marius Ionita (24 ani), studenti la Universitatea Valahia din Targoviste isi inchipuiau ca la baza celor mai faimoase inventii sta un „moment Evrika".

Crearea unui dispozitiv de micromanipulare, care a castigat recent marele premiu la Salonul „Pro Invent" de la Cluj-Napoca, le-a demonstrat insa contrariul: nu marile idei sunt rare, ci oamenii dispusi sa le transforme in realitate. „Am intrat in echipa vara trecuta si m-am ocupat de partea electronica. Pana atunci mai facusem doar practica", povesteste Valentin, proaspat absolvent al unui master in Electronica si Telecomunicatii, relateaza evz.ro.

Nici Marius Ionita, colegul sau, insarcinat cu programarea, nu era convins ca are stofa de inventator. Impreuna insa, si-au pus numele pe un dispozitiv care ar putea revolutiona domeniul bio-medical. „Sunt practic doua brate care manevreaza obiecte fragile, intre 10 si 50 de microni, cu mult mai fine chiar decat un fir de par", explica Valentin. Un singur lucru au omis cercetatorii damboviteni. „Nu am stabilit inca un pret, desi cateva institute de medicina vor sa-l foloseasca in esantionarea de celule", spune tanarul.

Succesul proiectului l-a inspirat pe Valentin si in lucrarea de dizertatie. „A construit un alt sistem de micromanipulare, modificand capete de citire de DVD. Mai exact, o solutie ieftina la ceva ce ajunge sa coste pe piata si zeci de mii de euro", il lauda profesorul Alexandru Ivan, coordonatorul echipei.

Potrivit acestuia, cea mai grea parte a proiectului a fost sa gaseasca oamenii potriviti. „Cercetarea nu e ca-n filmele cu savanti. Dupa ce ai gasit ideea, trebuie sa te apuci de munca, sa ai perseverenta de a trece peste foarte multe obstacole", mai arata cercetatorul Alexandru Ivan.

Valentin si Marius sunt decisi sa-si construiasca o cariera in Romania.

Criteriile dure asigura calitatea

Inginerul Alexandru Ivan (37 ani), colaborator de ani de zile al Institutului de cercetare- dezvoltare FEMTO-ST din Besançon (Franta), crede ca principala hiba a cercetarii romanesti sunt standardele extrem de scazute. „Proiectul nostru a castigat finantare in 2011, prin subprogramul «Tinere echipe de cercetare», cu aprobarea evaluatorilor straini. Acum, inteleg ca s-au relaxat aceste criterii si este mare pacat. Stiinta romaneasca nu poate evolua fara deschiderea catre strainatate", crede inginerul. Potrivit acestuia, exodul „creierelor" din cercetare e cauzat, in mare parte, si de instabilitatatea politica.

 

valentin gurgu marius ionita universitatea valahia moment evrika
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1014 (s) | 23 queries | Mysql time :0.014617 (s)