News Flash:

Doliu la Cluj: A murit Doina Cornea

4 Mai 2018
1924 Vizualizari | 0 Comentarii
Doina Cornea a decedat

Doina Cornea, fosta disidentă a regimului comunist a murit, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp.

Fiul Doinei Cornea, Leontin Juhasz, a declarat, vineri, , că mama sa a murit în locuinţa ei din Cluj-Napoca. Fosta disidentă va fi înmormîntată zilele următoare, arată Mediafax. ”Mama a murit azi noapte acasă, la Cluj-Napoca. Era bolnavă de mai multă vreme”, a spus Juhasz.

Doina Cornea s-a născut în 30 mai 1929 la Braşov şi a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii ”Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca, unde a şi predat.

Stabilită în oraşul de pe Someş, nemulţumită de regimul comunist, la începutul anilor ’80, Doina Cornea a început să trimită scrisori de protest, peste 30 la număr, la Radio Europa Liberă şi ziarelor din Vest, în care care denunţa “sistematizarea” satelor româneşti, dărâmarea bisericilor şi politica dusă de Ceauşescu. Acest fapt a atras mânia dictatorului. Securitatea i-a pus pază la casă, iar securiştii au chemat-o la interogatoriu în celebrele beciuri în care au şi bătut-o.

”Doi ani mi-au stat în poartă, ziua şi noaptea. Nu securiştii - au pus miliţienii de la circulaţie, cu chipiu alb, ca lumea sau străinii să nu vadă că sunt păzită. Şi ăştia, de la circulaţie, m-au bătut de câteva ori”, îşi amintea Doina Cornea într-un interviu.

Pentru curajul de a se opune regimului, a fost dată afară din facultate. A avut noroc, totuşi, că nu a păţit ceva mai grav, cu fiica ei, Ariadna, fugită în Franţa, şi care, de departe, veghea ca mamei sale să nu-i însceneze securiştii vreun „accident”.

În noiembrie 1987, în timpul revoltei de la Braşov, a răspândit peste 150 de de manifeste de solidaritate, împreună cu fiul ei, Leontin, gest care s-a soldat cu închiderea ei în închisoare timp de două luni, demers urmat de arestul la domiciliu.

Eliberarea a venit în 21 Decembrie 1989, când protestarii contra regimului comunist au ajuns la casa sa situată pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca şi au luat-o pe Cornea pentru a participa la manifestaţia împotriva lui Nicolae Ceauşescu deşia în stradă se trăgea. După victoria Revoluţiei, de la Bucureşti, a fost cooptată în Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), organism din care a demisionat, însă, după numai o lună, în ianuarie 1990, nefiind de acord cu transformarea acestuia în partid politic.

În acelaşi an, 1990, a fondat Forumul Democrat Antitotalitar din România, cu scopul de a uni opoziţia democrată, abia născută. A fost membră fondatoare a Grupului pentru Dialog Social (GDS) şi a Alianţei Civice.

 

Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

doina cornea murit
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2018 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1107 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016048 (s)