News Flash:

Dorin Florea, primarul din Targu Mures, trimis in judecata pentru abuz in serviciu

16 Decembrie 2015
645 Vizualizari | 0 Comentarii
Dorin Florea
Dorin Florea, primarul municipiului Targu Mures, a fost trimis in judecata de DNA pentru abuz in serviciu, acuzatiile ce i se aduc fiind legate de finantarea clubului de fotbal din localitate.

In acelasi dosar au fost trimisi in judecata si alti functionari din primarie, in frunte cu directorul economic Kiss Imola, precum si Man Ioan Nucu, presedintele Asociatiei sportive "FOTBAL CLUB ASA 2013" ("FOTBAL CLUB MUNICIPAL"), si clubul in sine, ca institutie, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

Procurorii spun ca la data de 18 iulie 2013, Dorin Florea, in calitate de primar al municipiului Tirgu Mures si ordonator principal de credite, si-a indeplinit defectuos atributiile de serviciu, incalcand prevederile unor acte normative care interziceau alocarea de fonduri de la bugetul local catre asociatia sportiva mentionata.

Astfel, Dorin Florea a initiat un proiect de hotarare de consiliu legal "care a stat la baza adoptarii, in mod ilegal, la data de 25 iulie 2013, a hotararii a Consiliului Local Municipal privind aprobarea alocarii, de la bugetul local, a sumei de 7.500.000 lei pentru sezonul competitional 2013-2014, in vederea continuarii asocierii dintre municipiul Tg. Mures si Fotbal Club Municipal Tg. Mures".

Procurorii spun ca la sedinta respectiva au fost prezenti, pe langa secretarul Primariei, si cativa consilieri care erau si membri in Consiliul Director al asociatiei sportive si "care cunosteau faptul ca entitatea respectiva inregistra obligatii legale restante catre bugetul de stat, neputand astfel beneficia in conditii legale de finantare de la bugetul local al municipiului Tirgu Mures".

"Ulterior, inculpatul Dorin Florea a incheiat si a semnat, in conditii ilegale, ca reprezentant al municipiului Tirgu Mures, alaturi de inculpata Kiss Imola, in calitate de directorul economic, un contract de asociere cu Asociatia Sportiva Fotbal Club Municipal Tirgu Mures, contract vizat de inculpatul Macesanu Virgil in calitate de jurist, prin care s-a alocat acestei asociatii sportive, de la bugetul local, suma de bani respectiva", se maia arata in comunicatul DNA.

Asociatiei sportive i-a fost virata suma totala de 7.053.000 lei, acesta fiind prejudiciul din dosar.

In cauza, D.G.R.F.P. Brasov - Agentia Judeteana a Finantelor Publice Mures s-a constituit parte civila cu suma de 7.215.121 lei, se mai arata in comunicatul DNA, fiind dispus sechestru asigurator asupra averii presedintelui Man Ioan Nucu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Harghita, cu propunere de a se mentine masurile asiguratorii dispuse in cauza.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

primarie procurorii dorin florea primar tirgu mures bugetul local
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1130 (s) | 33 queries | Mysql time :0.026793 (s)