News Flash:

Dosarul Microsoft: Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru trec in arest la domiciliu

26 Ianuarie 2015
602 Vizualizari | 0 Comentarii
Fostul ministru Gabriel Sandu si omul de afaceri Nicolae Dumitru "Niro", urmariti penal in dosarul Microsoft, vor parasi, duminica, centrul de detentie al Politiei Capitalei si vor face arest la domiciliu, urmare a faptului ca inlocuirea masurii preventive a lor nu a fost contestata.

In cazul celor doi, instanta suprema a hotarat, vineri, inlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu, in timp ce pentru Dorin Cocos si Gheorghe Stefan s-a dispus mentinerea in detentie.

Decizia nu a fost una definitiva, insa, nefiind contestata in termenul legal de 48 de ore nici de Sandu si Dumitru, nici de procurorii anticoruptie, cei doi vor iesi duminica din arest preventiv si vor face arest la domiciliu. Ei vor putea parasi centrul de arest dupa ce hotararea instantei supreme va fi comunicata Politiei Capitalei.

Inlocuirea masurii preventive in cazul lui Gabriel Sandu si Nicolae Dumitru a fost ceruta instantei dupa ce, potrivit unor informatii aparute in presa, acestia le-ar fi dat anchetatorilor declaratii prin care si-au sustinut solicitarea de iesire din detentie.

Gabriel Sandu, de pilda, le-ar fi spus procurorilor ca pe intreaga durata a mandatului sau de ministru al Comunicatiilor ar fi finantat lunar PDL cu sume insumand aproximativ 300.000 de euro. El ar mai fi sustinut ca i-ar fi inmanat acesti bani direct sefului sau, premierul de la acea vreme, Emil Boc.

Sandu le-ar mai fi declarat anchetatorilor care instrumenteaza dosarul Microsoft ca o parte din banii dati ca mita ar fi ajuns si la fostii ministri Adriean Videanu si Radu Berceanu, dar si la Roberta Anastase.

Fostul premier Emil Boc a negat ca ar fi primit bani de la Gabriel Sandu, drept finantare pentru PDL.

 


 





In dosarul Microsoft, oamenii de afaceri Dorin Cocos si Nicolae Dumitru si primarul municipiului Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, sunt acuzati de trafic de influenta si spalare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicatiilor si Societatii Informationale in perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mita si spalare de bani. Instanta suprema a dispus arestarea lor preventiva in 29 octombrie, ulterior mandatele de arestare fiind prelungite.

In acest dosar sunt vizati si alti opt fosti ministri: senatorii Serban Mihailescu si Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu si Adriana Ticau.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook.

dorin cocos gheorghe stefan detentie definitiva gabriel sandu pdl
Distribuie:  

Din aceeasi categorie

Mica publicitate

© 2017 - BZC.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1214 (s) | 33 queries | Mysql time :0.024138 (s)